Creatori de educație. Peste 600 de proiecte, depuse în prima săptămână de la lansarea programului

0
Foto: dw.com

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat marţi, la Târgu Mureş, că în programul ”Creatori de educaţie”, care a fost lansat în urmă cu o săptămână, s-au înscris deja peste 600 de proiecte, precizând că nu se aştepta la un număr atât de mare de accesări, scrie Agerpres.

„De foarte multe ori a fost accesată, dar deja avem peste 600 de proiecte depuse pe această platformă şi mă bucură foarte mult. Sincer, nu mă aşteptam ca într-un termen atât de scurt – platforma este deschisă până la 30 mai – să fie depuse atât de multe proiecte care arată bunele practici, creatoare de educaţie, cum le-am spus eu, pe care profesorii noştri le dezvoltă în sistemul românesc de învăţământ. Cred că a fost un lucru bun şi vom mai persevera în această idee, de a lansa platforme pe care profesorii să vină cu idei, să vină cu proiecte pe care apoi să le diseminăm în tot sistemul de învăţământ”, a spus Ecaterina Andronescu.

Cadrele didactice din învăţământul primar şi gimnazial pot participa, începând de săptămâna trecută, la programul „Creatori de educaţie”, în cadrul căruia vor fi acordate premii pentru cele mai bune modele de bune practici în acest domeniu.

Cei care doresc să participe se pot înscrie pe platforma creatorideeducatie.ro. Ei îşi pot înregistra singuri modelele de bune practici sau pot fi propuşi, prin înscriere, de elevi, părinţi, colegi din sistemul de învăţământ sau reprezentanţi ai ONG-urilor. După verificare şi validare, modelele de bune practici în educaţie vor fi supuse votării prin intermediul platformei online. Programul se va desfăşura anual, în perioada 2019 – 2021.

În acest an vor fi acordate 20 de premii pentru modele din învăţământul primar, 20 pentru nivelul gimnazial şi 10 premii speciale.

Citește și Proiectul ”Creatori de educație”, lansat marți. Ecaterina Andronescu: ”Căutăm cei mai inovativi profesori”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here