Andronescu: În programul „Creatori de educaţie” s-au înscris deja 210 proiecte. 40 sunt propuse de părinți

0
Foto: bucurestifm.ro

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, miercuri, că, în programul „Creatori de educaţie”, dedicat modelelor de bune practici în educaţie și lansat marţi, au fost înscrise deja 210 proiecte. Ministrul a spus că există proiecte propuse de elevi și chiar de părinți.

„Deja s-au înscris 210 proiecte pe platformă, într-o majoritate covârşitoare înscrise de dascăli, dar, surprinzător, peste 40 înscrise de părinţi. Mă bucur că i-au interesat pe actorii principali ai sistemului de învăţământ, părinţi, elevi – şi elevii au înscris – bunele practici pentru creşterea creativităţii şi capacităţii de inovare din şcoala românească”, a spus Andronescu, într-o conferinţă de presă, susţinută la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

Ministerul Educației a lansat, marți, selecția națională de bune practici din învățământul preuniversitar românesc ”Creatori de educație”, în cadrul proiectului ”Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”.

Începând de marți, 23 aprilie, până pe 30 mai 2019, pe platforma www.creatorideeducatie.ro, pot fi înscrise cadre didactice din învățământul primar și gimnazial recunoscute pentru implicarea activă în îmbunătățirea calității actului educațional. Acestea își pot înregistra singure modelele de bune practici sau pot fi propuse, prin înscriere, de elevi, părinți, colegi din sistemul de învățământ, reprezentanți ai ONG-urilor.

”Creatori de educație” se va desfășura anual, în perioada 2019 – 2021. În acest an, se vor acorda 20 de premii pentru modele din învăţământul primar, 20 de premii pentru nivelul gimnazial şi 10 premii speciale. În total, 50 de premii în valoare de 3.000 lei, potrivit datelor de pe pagina proiectului. Premiile vor fi acordate în apropierea datei de 5 octombrie – Ziua Profesorului.

„Acest proiect este unul dintre componentele unui proiect mare, de 46 de milioane de euro, care se numeşte ‘Cred în educaţie’, un proiect derulat din fonduri europene, un proiect care are drept obiectiv formarea continuă a 55.000 de dascăli. Prin proiectul pe care îl lansăm astăzi încercăm, pe de o parte, să îi căutăm în sistem pe cei mai inovativi dintre profesorii noştri, să îşi înscrie aceste proiecte pe care le dezvoltă în faţa elevilor pe o platformă, o platformă pe care aceste proiecte vor fi evaluate, vor fi punctate şi vor fi şi premiate. Premiul are drept bază de pornire 3.000 de lei, la care încercăm să mai adăugăm”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la evenimentul de lansare a proiectului.

Citește și Proiectul ”Creatori de educație”, lansat marți. Ecaterina Andronescu: ”Căutăm cei mai inovativi profesori”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.