Proiectul ”Creatori de educație”, lansat marți. Ecaterina Andronescu: ”Căutăm cei mai inovativi profesori”

2
Foto: facebook.com/ProiectulCRED

Profesorii din învăţământul primar şi gimnazial se pot înscrie, începând de marți, în programul „Creatori de educaţie”, în cadrul căruia se vor acorda premii pentru cele mai bune modele de bune practici în educație. Programul a fost lansat, marţi, și se va desfășura anual, în perioada 2019 – 2021. Anul acesta, se vor acorda 20 de premii pentru modele din învățământul primar, 20 de premii pentru modele din nivelul gimnazial și 10 premii speciale. Profesorii care doresc să participe se pot înscrie pe platforma creatorideeducatie.ro.

Ministerul Educației a lansat, marți, selecția națională de bune practici din învățământul preuniversitar românesc ”Creatori de educație”, în cadrul proiectului ”Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”, se arată pe pagina de Facebook a proiectului.

Potrivit sursei citate, începând de marți, 23 aprilie, până pe 30 mai 2019, pe platforma www.creatorideeducatie.ro, pot fi înscrise cadre didactice din învățământul primar și gimnazial recunoscute pentru implicarea activă în îmbunătățirea calității actului educațional. Acestea își pot înregistra singure modelele de bune practici sau pot fi propuse, prin înscriere, de elevi, părinți, colegi din sistemul de învățământ, reprezentanți ai ONG-urilor. După verificare şi validare modelele de bune practici în educaţie vor fi supuse votării prin intermediul platformei online.

Un model de bună practică în educație presupune cunoașterea nevoilor și intereselor fiecărui copil, adaptarea creativă a strategiilor didactice la specificul său (dar și a clasei/unității de învățământ/zonei socio-economice și culturale) și implicarea actorilor relevanți din comunitate în activitățile de învățare.

Astfel, un profesor creator de educație promovează activități și practici didactice eficiente și scalabile în structurarea competențelor, abilităților, aptitudinilor și atitudinilor elevilor săi, inspiră și sprijină parcursul școlar al acestora în niveluri superioare de educație”, precizează MEN, într-un comunicat de presă.

”Creatori de educație” se va desfășura anual, în perioada 2019 – 2021. În acest an, se vor acorda 20 de premii pentru modele din învăţământul primar, 20 de premii pentru nivelul gimnazial şi 10 premii speciale. În total, 50 de premii în valoare de 3.000 lei, potrivit datelor de pe pagina proiectului. Premiile vor fi acordate în apropierea datei de 5 octombrie – Ziua Profesorului.

În căutarea celor mai inovativi profesori

Proiectul ”Creatori de educație”, a fost lansat, marți, la Palatul Victoria de ministrul Ecaterina Andronescu, în prezența premierului Viorica Dăncilă, conform Mediafax.

”Proiectul acesta este una dintre componentele unui proiect mare, de 46 de milioane de euro, care se numește „Cred în Educație” un proiect derulat din fonduri europene, un proiect care are drept obiective formarea continuă a 55 de mii de dascăli”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Premierul Viorica Dăncilă a spus că programul lansat marți este unul prin care copiii și tinerii vor fi încurajați să nu abandoneze școala, având un proces de învățare mult mai ușor și plăcut, prin metode creative, detaliu completat și de ministrul Educației care a pledat pentru identificarea celor mai inovativi dintre profesori, care vor fi stimulați cu premii începând de la 3.000 de lei.

”Încercăm, pe de o parte, să îi căutăm în sistem pe cei mai inovativi dintre profesorii noștri, să își înscrie aceste proiecte pe care le dezvoltă în fața elevilor pe o platformă în care aceste proiecte vor fi evaluate, vor fi punctate și sigur vor fi și premiate. Până la urmă, nu cred că premiul care are drept bază de pornire 3000 de lei, la care încercăm să mai adăugăm, contează foarte mult, dar faptul că încercăm ca aceste proiecte să se constituie într-un portofoliu de bune practici pe care apoi să îl diseminăm în întreg sistemul de învățământ mi se pare că acest lucru ar fi foarte important pentru fiecare dascăl în parte”, a explicat ministrul Ecaterina Andronescu.

Ea le-a lansat profesorilor îndemnul de a fi creativi și deschiși față de elevii din noua generație, care ”s-a născut cu IT-ul în ADN” și să se conecteze la cerințele ei care fac din tehnologie un instrument de lucru pe care nici profesorii nu-l pot ignora.

”Dorim ca acest proiect pe care îl lansăm astăzi în fața dumneavoastră să reprezinte o practică din îndemnul pe care îl adresăm permanent dascălilor noștri să fie creativi, să fie deschiși către cei din bănci. Spuneam că generația de astăzi este mult diferită, este o generație de care adesea îmi place să spun că s-a născut cu IT-ul în ADN. Nu avem cum să nu ținem cont de aceste lucruri, nu avem cum să nu folosim instrumentele tehnologiei pentru că astăzi vrem sau nu vrem tehnologia este cea care împinge lumea în evoluția ei.

Și atunci de ce să nu folosim această resursă excepțional de ieftină și de interesantă și de bogată care este internetul în predarea lecțiilor noastre, în creșterea atractivității lecțiilor noastre și de ce nu în creșterea rezultatelor învățării elevilor și studenților noștri (…). Nu avem cum, în epoca aceasta a schimbărilor atât de provocatoare aș spune, nu avem cum să nu ne ocupăm de inteligența umană. Această lume astăzi nu se mai bate pentru resursele naturale, bătălia este o bătălie pentru creierele inteligente. Nu avem voie să nu ne ocupăm de inteligența copiilor noștri din școlile noastre de astăzi”, a conchis Andronescu.


„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind totodată cel mai important proiect al Ministerului Educației Naționale ce vizează învățământul preuniversitar, precizează MEN.

CRED este parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii (aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 417/2015) și are la bază recomandările OECD și UNICEF incluse în documentul de poziție „România 2017 – Studii OECD privind evaluarea și examinarea în domeniul educației”.

Proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Durata de implementare este de 4 ani (data de început: 15 noiembrie 2017). Bugetul total al proiectului este de 196.586.777,36 lei din care 165.988.711,25 lei o reprezintă finanțarea nerambursabilă (84,435% din valoarea totală eligibilă). Proiectul se implementează la nivel național și are 12 parteneri, instituții publice, Institutul de Științe ale Educației, opt Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și trei Inspectorate școlare.

2 COMENTARII

  1. Bună ziua!
    Este de apreciat acest proiect,dar simt nevoia de a specifica un lucru:proiectul este doar pentru cadrele didactice din învățământul primar şi gimnazial excluzându-le pe cadrele didactice din învățământul preşcolar…defapt pe cei/cele care stau la baza educației …Asta e!Nimeni nu vede baza casei.Partea aceasta este sub pământ….Dacă doar construcția contează ,atunci nici nu ştiu de ce se mai strofoacă educatoarele ,care lucrează foarte mult pe partea de socializare,incluziune,integrare,
    educație cooperativă,dezvoltarea creativității a preşcolarilor…Este destul de neplăcut să te simți întotdeauna aruncat sub preş…Mulţumesc!A fost doar o opinie!Cred că nu am deranjat prea mult!

  2. Frumoasa initiativa dar de ce nu sunt inclusi in acest proiect si cadrele didactice din invatamantul prescolar? Si ele formeaza si educa prescolari inca de la varsta de 3 ani si multe din ele cu rezultate extraordinare, ar merita putina consideratie ca sa nu zic ff mult respect pentru munca depusa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.