Nouă echipe de liceeni din întreaga țară, în finala competiției naționale CanSat 2019

0
Foto: esero.ro

Finala competiţiei naţionale CanSat 2019, care se desfăşoară anul acesta la Timişoara şi Caransebeş, în perioada 22-25 aprilie, reuneşte nouă echipe de liceeni din întreaga ţară, evenimentul fiind organizat de Agenţia Spaţială Română (ROSA), prin ESERO România – Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială România, scrie Agerpres.

Competiţia CanSat este o simulare a unui satelit integrat în volumul şi forma unei doze standard de băuturi răcoritoare, iar provocarea pentru elevi constă în includerea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit cum ar fi senzorii, alimentarea cu electricitate şi comunicaţiile, într-un astfel de recipient cu un volum de 330 mililitri, au precizat organizatorii competiţiei, într-un comunicat. CanSat-ul va fi lansat de la o altitudine de aproximativ un kilometru, va trebui să îndeplinească o misiune și să aterizeze în condiții de siguranță. Proiectele selectate pentru ediția din acest an vor fi lansate cu ajutorul unui elicopter.

ESERO România este un proiect menit a trezi interesul elevilor pentru disciplinele STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică) prin folosirea spaţiului cosmic drept context educativ.

Competiţia naţională CanSat este organizată, anul acesta, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara şi cu Aeroportul „Max Ausnit” din Caransebeş, cu sprijinul Muzeului Traian Vuia şi a unui sponsor privat.

Universitatea de Vest din Timişoara va găzdui participanţii, elevi şi profesori însoţitori, precum şi un număr de probe ale concursului, oferindu-le participanţilor şi transportul pentru proba practică, ce constă în lansarea minisateliţilor, la Aeroportul Caransebeş, în data de 23 aprilie.

Echipele selectate pentru etapa finală a competiţiei sunt: Grasp – Colegiul Alexandru cel Bun (Gura Humorului), Tomis 5 Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân (Constanţa), Astronautica – Asociaţia Drept (Aninoasa), Terraformers – Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu (Târgovişte), Sat_One – Colegiul Naţional Elena Cuza (Craiova), Laika (Timişoara), Helios – C.A. Sabin Drăgoi şi Colegiul Naţional Vasile Goldiş (Arad), CoderDojoOradeaSpaceRobotics (Oradea), Miko19, Liceul Szekely Miko Sf. Gheorghe (Covasna).

CanSat va fi lansat de la o altitudine de aproximativ un kilometru, va trebui să îndeplinească o misiune şi să aterizeze în condiţii de siguranţă. Proiectele selectate pentru ediţia din acest an vor fi lansate cu ajutorul unui elicopter.

Înainte de lansare, CanSat pregătit de fiecare echipă va trece printr-o inspecţie tehnică ce va determina dacă acesta întruneşte condiţiile impuse pentru dimensiune, greutate, comunicaţii radio şi paraşută. Echipa câştigătoare a competiţiei naţionale se va califica în finala organizată de Agenţia Spaţială Europeană, în Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.