Adriana Bogatu: Evenimentul dramatic de la Ploiești pare să se fi transformat într-o scenă delirantă dintr-un roman kafkian

0
Foto: observatorulph.ro

Decizia comisiei de cercetare de la Colegiul ”Spiru Haret” din Ploiești în cazul profesoarei înjunghiate a provocat stupoare și chiar revoltă. Profesoara Adriana Bogatu, care scria, imediat după incident, că ”locul profesorului este la catedră, profesorul nu e paznic, profesorul nu e jandarm”, spune că ”verdictul” dat acum de colegii profesoarei depășește ”orice limită a bunei credințe, a omeniei, a colegialității”. ”Povestea cu victima care a fost găsită vinovată de propriii săi colegi fiindcă nu a stat în ghereta portarului, agresează și imaginația și inteligența omului obișnuit”, consideră Adriana Bogatu.

Profesoara de matematică care, la sfârșitul lunii ianuarie, a fost înjunghiată de un fost elev, în fața cancelariei Colegiului „Spiru Haret” din Ploiești, a fost găsită vinovată de comisia de cercetare a școlii pe motiv că nu a respectat Regulamentul de Organizare și Funcționare. Profesoara era de serviciu pe școală și ar fi trebuit, potrivit comisiei, să se afle la intrarea elevilor în şcoală, împreună cu portarul, pentru supraveghere.

”Să acuzi un om care a văzut moartea cu ochii, un profesor trecut prin școli adevărate, făcute la vremea lor, că e vinovat de propria înjunghiere pentru că nu a stat în ziua aceea fatidică în ghereta portarului, alături de el, pentru a face de serviciu conform obscurului articol invocat, depășește orice limită a imaginației, a bunei credințe, a omeniei, a colegialității, a respectului față de suferința cruntă, a amintirii sângelui pe care călcați, domnilor profesori colegi, ori de câte ori intrați în cancelarie! Îl purtați pe tălpi”, scrie pe Facebook Adriana Bogatu, profesor la Colegiul Naţional ”Nicolae Bălcescu” din Brăila.

Postarea integrală a profesoarei Adriana Bogatu:

”CATEDRA CA GHERETA, DOMNILOR PROFESORI?

Evenimentul dramatic de la Ploiești, din 29 ianuarie 2019, în urma căruia un profesor înjunghiat în fața cancelariei din propria școală s-a aflat pe gheața subțire dintre viață și moarte pare să se fi transformat într-o scenă delirantă dintr-un roman kafkian.

Doamna profesor A.A. este, conform unui document intern, găsită vinovată, chiar de câțiva dintre colegii săi, desemnați să facă parte dintr-o comisie de anchetă, de încălcarea unui obscur articol, dintr-un regulament pe care orice efemeridă administrativă îl poate interpreta după bunul plac.

Că dovedita lipsă de solidaritate cu un coleg aflat într-o situație limită a fost mai mult decât dureroasă, am spus-o ori de câte ori am avut prilejul. Dar să acuzi un om care a văzut moartea cu ochii, un profesor trecut prin școli adevărate, făcute la vremea lor, că e vinovat de propria înjunghiere pentru că nu a stat în ziua aceea fatidică în ghereta portarului, alături de el, pentru a face de serviciu conform obscurului articol invocat, depășește orice limită a imaginației, a bunei credințe, a omeniei, a colegialității, a respectului față de suferința cruntă, a amintirii sângelui pe care călcați, domnilor profesori colegi, ori de câte ori intrați în cancelarie! Îl purtați pe tălpi.

E valabil și pentru colegii din Ploiești pe care-i cuprinde acum revolta virtuală, dar atunci, în 29 ianuarie și după, au tăcut mâlc. În lumea haotică în care trăim, am învățat să ne acoperim cu hârtii. Teancurile de hârtii au ajuns să țină loc de viață. Au înlocuit oamenii. În sistemul de învățământ nu copilul, nu profesorul, nu munca lor contează, ci hârtia. Teancuri de hârtii care (ne) mint. Singurul lucru care mă tot frământă de când am citit articolele pe această temă este cum Dumnezeu au putut semna colegii de cancelarie ai doamnei profesor un astfel de document? Pe cine de cine apără, de fapt? Muncim zilnic într-un sistem bolnav, pe care, în loc să-l salvăm de propriile lui aberații și malformări îl hrănim cu lipsa de verticalitate și de onestitate a unei majorități care preferă să tacă și să se înghesuiască într-o gheretă de portar.

Adică să accepte toate umilințele fără să știe de ce. Din reflexe atavice, dintre acelea care surpă imediat coloana vertebrală în fața nici nu contează cui. Și chiar nu contează. Am crezut că în 30 de ani de catedră le cam auzisem pe toate. Dar povestea cu victima care a fost găsită vinovată de propriii săi colegi fiindcă nu a stat în ghereta portarului, agresează și imaginația și inteligența omului obișnuit. Dar, vai, fiind în post, au ales să nu o pedepsească… Și iarăși spun că Dumnezeu nu lucrează în schimburi… Și nici nu are nevoie de cartele ca să intre undeva… Nici nu contează unde.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here