Legea Librăriei din Teleorman, depusă în Parlament. Ce propune inițiatorul proiectului

0
Foto: pixabay.com

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a depus în Parlament un proiect de lege pe care l-a numit simbolic ”Legea Librăriei din Teleorman”, proiect care presupune înființarea Fondului pentru Încurajarea Librăriilor de Provincie, cu o valoare anuală de 600.000 de euro, informează Mediafax.

”La ora actuală, la o populație de circa 19 milioane de locuitori, România are doar 300 de librării. De altfel, în ultimii ani, numărul acestora a scăzut dramatic și sunt numeroase orașe care nu dispun de o librărie. Spre deosebire de state precum Franța sau Italia, care și-au protejat prin lege librăriile de provincie în momentul emergenței sectorului de desfacere on-line, țara noastră a asistat pasivă la dispariția lor.

Și din acest motiv, potrivit celor mai recente statistici, ne situăm pe ultimul loc în privința numărului de cărți citite pe cap de locuitor iar un român plătește pe cărți, în medie, anual, nu mai mult de 3 euro. Consecințele sunt evidente: ne aflăm în situația îngrijorătoare în care avem o rată a analfabetismului funcțional de 42% în rândul copiilor de 15 ani, cu o medie europeană de 17%. Pornind de la aceste date, am depus un proiect de lege pe care l-am numit, simbolic, Legea Librăriei din Teleorman”, a declarat, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Ovidiu Raețchi.

Deputatul PNL a explicat că proiectul urmărește încurajarea apariției librăriilor în provincie prin încurajarea inițiativelor antreprenoriale locale, dar și prin atragerea marilor lanțuri, care au capacitatea de a asigura evenimente culturale de ținută și prezența unor scriitori importanți, cu rol evident de iradiere culturală.

”Proiectul de lege presupune înființarea Fondului pentru Încurajarea Librăriilor de Provincie, care va avea o valoare anuală de 600.000 de euro, urmând să se desfășoare pe o perioadă de 3 ani. Cei care doresc să înființeze o librărie vor beneficia de o finanțare nerambursabilă de 30.000 de euro, urmând să asigure, din fonduri proprii, o finanțare de minim 10.000 de euro.

Legea stabilește câteva criterii clare pentru acordarea finanțărilor, printre care: fondurile se vor aloca, cu prioritate, pentru înființarea de librării în orașele care nu dispun de un asemenea spațiu; librariile trebuie să funcționeze pentru o perioadă de minim 3 ani si sunt obligate să organizeze constant evenimente culturale. Avem nevoie de această lege: studiile arată că simpla existență a unei librării crește consumul de carte, iar accesul la cultură ofera sanse majore de reusita in viata copiilor”, a mai explicat liberalul.

Puteți citi aici proiectul de lege și expunerea de motive

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.