Întrebările unei eleve de clasa a XI-a pentru ministrul Educației: ”De ce ne chinuiți? De ce ne vreți obedienți?”

0

O a doua lucrare scrisă de o elevă care a participat la protestul #foaiagoală la Simularea examenului de bacalaureat devine publică. Pe foaia de examen, eleva în clasa a XI-a se adresează ministrului Educației și îi transmite mai multe întrebări care o ”frământă de mulți ani”. Eleva de liceu scrie și ce nemulțumiri are față de ceea ce se întâmplă în sistemul de învățământ din România, printre acestea numărându-se materia supraîncărcată și subfinanțarea educației. 

Lucrarea a fost postată pe Facebook de mama elevei, care îi încurajează și pe ceilalți elevi care au participat la protestul #foaiagoală să facă public mesajul pe care l-au scris la simularea de la BAC.

”Convinsă de faptul că doamna ministru doarme bine și fără aceste proteste, mesajul fiicei mele este pentru PĂRINȚI: „Mama, scrie-le că și noi putem să luptăm alături de voi, trebuie să ne susținem reciproc !””, scrie mama elevei.

Vă prezentăm textul lucrării, publicat de mama elevei pe rețeaua de socializare:


”Doamna Ministru,

Nu îmi este teamă. Nici de simulare, nici de examen, nici să mă opun sistemului. Sunt olimpică la nivel național la mai multe discipline, știu ce să scriu și cum să scriu pentru a obține un punctaj bun, dar eu nu asta îmi doresc acum. Nu notele mă caracterizează. Vreau o schimbare în țara mea!

Eu cred în viitorul României și fac tot ce pot pentru o viață mai bună (a mea, a oamenilor, a mediului înconjurător). Trăind în democrație, am dreptul la opinie. Și mi-l exercit. Am să vă pun câteva întrebări care mă frământă de mulți ani:

De ce ne chinuiți? De ce ne vreți obedienți? De ce nu vă gândiți la viitor? De ce nu vă iubiți țara? De ce sunteți ca toți ceilalți? Spun asta pentru că din anul 2008, când am început eu școala, și până în prezent, în doar 11 ani au fost schimbați peste 15 miniștri ai învățământului. Cu ce a contribuit fiecare? Au modificat structura școlară, vacanțele elevilor, materia… În definitiv, nimic constant sau care să ne ajute concret în procesul de învățare.

Am mai multe nemulțumiri în privința sistemului. Prima este legată de materia supraîncărcată. Elevii sunt obligați să învețe foarte bine la toate materiile (în număr de 20 în general), chiar dacă unele, după părerea mea, nu sunt deloc utile. Poate că disciplina ar fi utilă, dar modul în care este structurată programa și felul în care ne sunt transmise informațiile fac în așa fel încât sa devină doar un caiet plin de pagini care urmează să fie tocite, de frica profesorului, a unei note mici, a părinților. Dar educația nu se face prin frică, ea presupune o dezvoltare, o creștere (acesta este și sensul cuvântului „educo, educare”: a crește, a forma)

Nenumărate studii arată că cel mai bun mod de învățare este cel prin joacă, prin descoperire. Atunci de ce în sistemul nostru se procedează invers? De ce admirăm școlile din Finlanda, Norvegia, Irlanda, dar nu adoptăm nimic de la aceste sisteme și tot după stilul învechit învățăm?

După cum spuneam mai sus, materia supraîncărcată îi face pe tinerii din ziua de azi să fie nesiguri pe ei. După părerea mea, ar trebui să avem 4 sau 5 materii de bază, la alegere, pe care să le aprofundăm și să excelăm în 2-3, ca apoi să ne fie mai ușor să ne alegem specialitatea.

Câți tineri au făcut diferite facultăți, dar profesează într-un domeniu complet diferit față de ce au studiat? Câți termină facultăți, dar nu își găsesc un loc de muncă? Răspunsul: mult prea mulți.

O altă problemă care mă deranjează în sistemul de învățământ românesc: profesorii. Am norocul de a studia într-un liceu foarte bun și să nu mă confrunt zilnic cu această problemă. Dar în decursul anilor am întâlnit oameni care nu aveau ce căuta în sistem. Dacă îți cumperi o mașină, o duci constant la revizie. La doctor ți se spune să revii la un consult, să te asiguri că este totul bine. 

Dar de ce pe profesori nu îi verificați să vedeți dacă este totul bine? Noi suntem constant testați cu lucrări, teze, examene, simulări. De ce nu există o evaluare psihologică periodică pentru a confirma că respectivul profesor este apt de a preda, pentru a-și pune amprenta pe următoarele generații?

De ce inspecțiile sunt aranjate astfel încât copiii să fie învățați ce să spună înainte de inspecție, să le fie promisă nota 10, iar profesorul să își primească gradul fără merit? De ce nu se adaptează lumii în care trăim? De ce trebuie noi, elevii, să ne adaptăm în funcție de profesor și nu el după nevoile noastre?

Este adevărat că există și excepții și sunt profesori care țin cont și de dezvoltarea personală a copilului, nu doar de programă. Acelora le mulțumesc că pun suflet în ceea ce fac și că sunt conștienți de impactul pe care îl au asupra noastră.

Revenind la nemulțumiri…

Sunteți de acord cu această subfinanțare a învățământului? Să ni se spună constant că nu există buget, că bursele se micșorează, că nu avem apă caldă și săpun la toaletă, că nu ne permitem să facem anumite experimente (sau dacă le facem sunt din veniturile proprii), în condițiile în care știința prin experiment se învață, nu doar prin memorat formule. De ce nu investiți în adevăratul viitor al țării?

Particip la olimpiade din clasa a 5-a, am avut mereu această pasiune și nu m-a forțat nimeni să fac performanță, dar nici nu am avut parte de prea mult sprijin. În afară de părinți și unii profesori (că nu toți m-au ajutat să ajung la acest nivel, doar și-au asumat meritele pentru nopțile mele de învățat, singură în pat, înconjurată de cărți și documente) nu au fost oameni care să mă recompenseze în vreun fel sau să mă încurajeze să continui. Țin minte că la o etapă națională am primit o carte pe care o aveam deja in bibliotecă. În rest, niciun sprijin financiar sau măcar moral. 

De ce nu încurajați cât mai mulți tineri să facă performanță? Și le tăiați aripile cu o foarfecă a dezamăgirii și a frustrării?

Mi-aș dori să existe anumite cursuri, opționale sau nu, care chiar să ne pregătească de viață după ce terminăm liceul. Mi se pare vital să știi să acorzi primul-ajutor într-o situație critică. Avem nevoie de educație financiară, să știm cum funcționează o bancă, cum să ne plănuim propriul buget, cum se plătesc facturile. Lucruri din viața de zi cu zi de care ne lovim abia când suntem puși în fața faptului și pe care nu le învățăm la educație antreprenorială. 

Mulți tineri nu știu să gătească mai mult de 4 feluri de mâncare, nu știu să repare diferite obiecte din casă, nu au aceste abilități de supraviețuire. Nu putem schimba asta?

Aș vrea să fie promovate mai mult voluntariatele, care contribuie la dezvoltarea personală și sunt minunate din atâtea puncte de vedere, nu să fie puse în categoria „extrașcolare”, care nu contează.

Un alt lucru care mă doare foarte tare este fenomenul de bullying. Ar trebui să mai scriu încă 10 pagini cel puțin despre asta, dar nu îmi permite timpul. Cert este că există discriminări, lucruri răutăcioase și traumatizante, care nu fac decât să demoralizeze și mai mult elevul. Copiii cu dizabilități nu sunt priviți ca oameni. De exemplu, la o inspecție în clasa fratelui meu, copilul cu autism a fost mutat in altă clasă, pentru a nu strica imaginea. Învățătoarea, în loc să demonstreze că are abilitățile necesare pentru a ajuta respectivul copil să se integreze în colectiv și să învețe, a preferat să dea deoparte „obstacolul”

Aceste sunt câteva lucruri care mă nemulțumesc și câteva sugestii pentru schimbare. Cum ar spune Albert Einstein „Învățământul ar trebui astfel conceput, încât ceea ce oferă să fie perceput precum un dar neprețuit, și nu ca o datorie apăsătoare”. Îmi doresc ceva mai bun, tocmai de aceea susțin mișcarea #foaiagoală.

Cu respect, 
O elevă care vrea o schimbare”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here