Adriana Bogatu: ”Școlii românești nu-i este dat să iasă prea curând din zodia dezastrului programat”

0

Adriana Bogatu, profesor de Limba și literatura română, crede că este nevoie de o regândire a sistemului de educație din România, dar ”pornind de la temelie”, ”de la resursa umană pregătită să schimbe ea însăși formule și mentalități didactice rigidizate, de la programele adaptate realității secolului 21, de la condițiile din școli și până la examenele naționale”. Profesoara spune că ”reorganizarea” anunțată de ministrul Educației nu este decât ”o bulversare a întregului sistem, deja șubred și confuz”.

Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a propus, vineri, o reogarnizare a sistemului de învăţământ, în cadrul evenimentului de lansare a viziunii sistemice „Educaţia ne uneşte”. Potrivit propunerilor, clasa pregătitoare va deveni clasa I, iar clasa a IX-a va trece la gimnaziu. Totodată, elevii din clasele I – III vor fi îndrumați de învățător, urmând ca din clasa a IV-a să aibă şi profesori specializaţi, iar evaluările vor avea loc la sfârșitul claselor a III-a, a VI-a și a IX-a. Pe lista propunerilor s-a numărat și un an suplimentar de studii pentru elevii care înregistrează „decalaje”.

Adriana Bogatu, profesor de Limba și literatura română, spune că toată această reorganizare anunțată de ministrul Educației nu face decât să bulverseze sistemul. ”E ca și cum ai schimba acoperișul unei case care stă să cadă. (…) Da, sunt de acord cu toți ceilalți colegi care susțin acest lucru: ministrul Educației e obligat să vină în școli! Nu ca să primească osanale în fața unor săli de spectacol, coreean umplute cu elevi și profesori, mutați de pe un scaun pe altul, nu care cumva să zărească ochiul ministerial vreun loc gol, ci în sala de clasă, de la pregătitoare și până la a XII-a, de la grupa mică și până la a VIII-a, ticsită cu 33 de elevi…”, a scris Adriana Bogatu, pe Facebook.

Postarea integrală a profesoarei:

”ȘCOALA ROMÂNEASCĂ SAU ISTORIA NESFÂRȘITĂ A UNUI DEZASTRU PROGRAMAT

Hotărât lucru, școlii românești nu-i este dat să iasă prea curând din zodia dezastrului programat. Nu mai surprinde pe nimeni faptul că așa numita “reorganizare”, anunțată zilele trecute, nu e decât o bulversare a întregului sistem, deja șubred și confuz. E ca și cum ai schimba acoperișul unei case care stă să cadă.

Da, e adevărat, e obligatorie regândirea sistemului de educație din România, dar pornind de la temelie, adică de la resursa umană pregătită să schimbe ea însăși formule și mentalități didactice rigidizate, de la programele adaptate realității secolului 21, de la condițiile din școli și până la examenele naționale…

Da, e obligatorie regândirea examenelor naționale. Rezultatele simulărilor sunt dezastruoase. De vină suntem cu toții și fiecare, în parte: acceptăm programe vechi, depășite, așa cum acceptăm orice, fără să crâcnim. Nu se va schimba nimic până când startul schimbărilor nu va fi unul corect!

Da, sunt de acord cu toți ceilalți colegi care susțin acest lucru: ministrul Educației e obligat să vină în școli! Nu ca să primească osanale în fața unor săli de spectacol, coreean umplute cu elevi și profesori, mutați de pe un scaun pe altul, nu care cumva să zărească ochiul ministerial vreun loc gol, ci în sala de clasă, de la pregătitoare și până la a XII-a, de la grupa mică și până la a VIII-a, ticsită cu 33 de elevi… Nu ca să asiste la festivisme și la lecții regizate, ci ca să ia pulsul școlii, să-i privească în ochi pe copiii care au luat sub 5 la simulări și să-i convingă domnia-sa, cu argumentul ministerial pe care îl deține că trebuie să se apuce de învățat!

Mi-aș dori să văd măcar un elev a cărui situație a fost remediată cu implicarea directă a ministrului Educației! Până atunci însă rămânem prizonierii propriilor noastre tăceri și lașități. Factorii decizionali nu au nicio atitudine reformator-concretă pentru că îi împiedică dependența de politic, iar ceilalți pentru că e mai simplu să ridici din umeri decât să ridici ochii din pământ. “Lumea e cum suntem noi/ Ce cumplit-asemănare!…”

Ministerul Educației propune în documentul ”Educația ne unește. Viziune asupra viitorului educației în România”, prezentat vineri, o redefinire a structurii sistemului de învățământ. Potrivit documentului, parcursul școlar obligatoriu începe cu cei trei ani de grădiniță, continuă cu ciclul primar inferior și superior (clasele I – III și IV-VI), urmat de ciclul secundar inferior (VII-IX) și se încheie cu ciclul secundar superior (X-XIII). Clasa pregătitoare nu există în noua formulă gândită de minister. În document sunt detaliate evaluările de la finalul claselor a III-a, a VI-a și a IX-a, programul remedial de un an, ”admiterea” în ciclul secundar superior, dar și tipurile de Bacalaureat.

Citește și: Claudia Chiru, mesaj pentru ministrul Educației: ”Rupeți-vă o lună din viață și mergeți într-o școală să vedeți realitatea. Nu vă mai grăbiți, doamnă, fiți dumneavoastră invers”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.