ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE 2019-2020. Potrivit Calendarului înscrierii în clasa pregătitoare 2019, fiecare unitate de învăţământ va organiza, în perioada 26 februarie – 9 martie, Ziua porţilor deschise. De asemenea, între 26 februarie și 20 martie, are loc evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019 și pe care părinții vor să îi înscrie la școală.
Ziua porților deschise va fi organizată de fiecare școală, zi în care părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile şi vor putea discuta cu cadrele didactice.
Ziua porților deschise în școlile din București. Detalii AICI pentru fiecare școală
Prima etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 va avea loc în perioada 4 – 22 martie 2019, iar a doua etapă se va desfășura în perioada 2 – 8 aprilie 2019.
AICI puteți citi CALENDARUL ÎNSCRIERII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR pentru anul școlar 2019-2020
În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019 inclusiv. Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot să-și înscrie copiii în învățământul primar, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
Părinții își înscriu copiii la școala de circumscripție. Prin domiciliu se înțelege inclusiv reședință. De asemenea, părinții pot opta pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.
În fiecare unitate de învățământ primar, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar județean/ISMB vor fi afișate circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate.
Puteți vedea AICI circumscripțiile școlare din București și AICI lista inspectoratelor școlare.
UNDE ŞI CUM SE REALIZEAZĂ EVALUAREA PSIHOSOMATICĂ A COPIILOR?
- Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE).
- Evaluarea se face atât la sediul CJRAE/CMBRAE, cât şi în diferite centre din judeţ/municipiul Bucureşti, cu prioritate în grădiniţe.
- Evaluarea se efectuează în perioada 26 februarie – 20 martie 2019.
- Evaluarea se realizează de către personalul de specialitate al CJRAE/CMBRAE, personal de specialitate din alte instituţii/unităţi, precum şi de medici şcolari sau medici de familie, acolo unde este necesar.
Aici sunt disponibile datele legate de Planificarea activității de evaluare a nivelului de dezvoltare psihosomatică – 27 februarie -20 martie 2019, București
Cererea tip de înscriere în clasa pregătitoare 2019, etapa I
Citește și:
- CLASA PREGĂTITOARE. Ministrul Educației: Voi cere inspectorilor să nu accepte înscrierea a mai mult de 25 de elevi într-o clasă
- ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE 2019. Andronescu: ”Școala de cartier este școala de cartier, copilul acolo trebuie să meargă”
Poți consulta aici Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2019-2020