Ecaterina Andronescu, chemată la audieri în Comisia pentru drepturile omului

0

Comisia pentru drepturile omului a aprobat marți, cu unanimitate de voturi, propunerea deputatului PNL Adriana Săftoiu de audiere a ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, după declarația controversată a acesteia referitoare la elevii cu nevoi speciale, transmite Mediafax.

Propunerea a fost făcută de deputatul PNL Adriana Săftoiu pentru ca ministrul Educației să dea explicații cu privire la situația elevilor cu cerințe educaționale speciale.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, va fi invitată la Comisia drepturile omului de la Camera Deputaților pe 26 februarie.

Adriana Săftoiu, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaților, anunțase duminică, pe Facebook, că va cere audierea în comisie a Ecaterinei Andronescu, ministru al Educației, după ce aceasta a anunțat că elevii cu nevoi speciale ar trebui să aibă clase speciale.

„Andronescu. Ecaterina Andronescu. Vrea clase speciale pentru copiii cu cerinte educationale speciale. Este una dintre cele mai revoltătoare inițiative. Sunt zeci de ani de când in tările model in sistemul educațional efortul e pentru ca acesti copii să fie integrați în învățământul de masă, iar învățământul special să fie o excepție. În loc să găsescă soluții pentru ca acesti copii să aibă profesori de sprijin, integrați în învățământul de masă, Andronescu se scuză lamentabil si propune o măsură aberantă, nedreaptă, lipsită de orice responsabilitate față de acești copii”, scrie Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Ecaterina Andronescu a declarat, pentru Digi 24, că elevii cu dificultăți de învățare se află acum integrați fie în școli speciale, fie în sistemul normal, dar fără profesori dedicați, motiv pentru care o variantă ar fi înființarea claselor separate pentru acești copii.

Ulterior, ministrul Educației a revenit asupra declarației, precizând că, de fapt, propunerea era ca acești elevi să fie susținuți suplimentar cu profesori de sprijin și că nu s-a pus niciun moment problema segregării acestor copii în clase separate.

Citește și: Andronescu: Am sentimentul îngrozitor că cel mai bine este să nu faci nimic, că atunci nu riști absolut nimic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.