Lista unui profesor: Lucruri ”învechite” ce nu ar trebui să mai existe într-o școală

0
Foto: pixabay.com

Anca Tîrcă, specialist în educație, prezintă, pe blogul personal, o listă cu 14 lucruri ”învechite” într-o școală din secolul 21, identificate de către un profesor islandez. Între acestea, interzicerea accesului părinților în clase și în școală, începerea cursurilor la ora 8.00 și bibliotecile fără spații de relaxare.

”Cu speranța că va provoca discuții aprinse despre viitorul educației, profesorul de învățământ primar și coordonator IT, Ingvi Hrannar Ómarsson, a făcut o listă cu elementele care caracterizează, din punctul său de vedere, o școală învechită/demodată/ desuetă în secolul 21”, a scris Anca Tîrcă.

Printre cele 14 lucruri învechite expuse de profesor se numără:

  • Clasele  izolate, în două moduri:  (1) izolate de părinți,  care nu au voie să intre în școală si (2) de lumea din afară, inclusiv de cea virtuală (resursele internet) – de reținut conceptul de Extra Open Schooldays = părinții sunt încurajați să intre în clase/ școală în fiecare zi).
  • Nu au wi-fi, astfel încât să se poată învăța oriunde, oricând.
  • Interzicerea telefoanelor și tabletelor – acestea nu trebuie interzise, ci  folosite  în procesul de învățare, de ex., pentru  a face poze, a edita filme, a accesa siteuri/bloguri etc.
  • Încep cursurile la ora 8.00 – pentru adolescenți  este o oră foarte nepotrivită.
  • Bibliotecile sunt cele traditionale, cu rafturi cu cărți – în sec. 21 biblioteca trebuie să fie  un spatiu de relaxare, de citit, de accesare a unor device – uri, de editare video etc.
  • Toți elevii primesc același set de cunostințe – a-i  pune pe elevi în aceeași clasă pe criteriul vârstei este un lucru depășit, pentru că educația ar trebui să fie individualizată, iar elevii ar trebui să lucreze pe grupe, în funcție de nevoi specifice și nu de vârstă.
  • Un curs/ atelier de formare pe lună, comun, la care participă toți profesorii – programele de dezvoltare profesională ar trebui să fie individualizate.
  • Teste standardizate care măsoară calitatea educației – acestea mărginesc oferta curriculară și nu duc la formarea acelor deprinderi  de care avem nevoie azi și in viitor, pentru meserii care nici măcar nu s-au inventat.

Anca Tîrcă, profesoară de engleză, a fost în perioada decembrie 1996 – septembrie 2004, directorul Școlii nr. 4 din Pucioasa, devenită una dintre cele mai reformiste școli din România. Din 2004, lucrează ca freelancer, specialist în educație. S-a implicat ca expert/ consultant în numeroase proiecte educaționale naționale și europene pe teme de educație pentru drepturile omului și educație pentru cetăţenie democratică și a proiectat și implementat/coordonat în România și în alte țări peste 200 de programe de formare. La nivel european, a susținut cursuri de formare pentru profesori din Croația, Ucraina, Ungaria, Polonia și Turcia. Pe parcursul întregii activități profesionale, Anca Tîrcă a promovat schimbarea în educație, dezvoltarea profesională continuă și reformarea școlilor prin practicarea unui management participativ.

Citește și Anca Tîrcă, specialist în educație: ”În loc de clădiri prăfuite, cenușii și mohorâte, e timpul să avem școli prietenoase, vesele și colorate”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.