Bugetul Educației, avizat favorabil. Andronescu: Se introduce un proiect nou pe care noi l-am numit ”Merg la şcoală”

0
Foto: cotidianul.ro

Comisiile reunite de învăţământ ale Parlamentului au avizat favorabil, luni, cu majoritate de voturi, cu amendamente, bugetul pe 2019 al Ministerului Educaţiei Naţionale. Ecaterina Andronescu a prezentat, în fața parlamentarilor, prioritățile din acest an și pe ce vor fi cheltuiți banii, de la salarii până la investiții, precizând că se va introduce și un proiect nou: ”Merg la școală”.

„Pentru acţiunea de învăţământ în buget avem cuprinsă o sumă egală cu 39,255 miliarde de lei. Faţă de anul trecut este o creştere de aproape 10 miliarde, ceea ce fără îndoială este o creştere substanţială. Sunt importanţi banii, dar este important şi pe ce cheltuim aceste resurse.

Aşa cum este acum proiectul de buget şi cum vă adresez rugămintea să ne sprijiniţi să îl votăm, pe salarii, ministerul are o sumă egală cu 20.610 milioane de lei faţă de 15.000 milioane în bugetul anului precedent. Este o creştere de 30,98%. În această sumă sunt cuprinse creşteri salariale, indemnizaţiile de hrană, voucherele de vacanţă şi hotărârile judecătoreşti.

De asemenea, la capitolul bunuri şi servicii, bugetul alocat pe 2019 este şi el cu 7,62% mai mare decât cel de anul trecut. (…) O susţinere importantă este pe asistenţa socială. Se introduce un proiect nou pe care noi l-am numit ‘Merg la şcoală’, în sensul că am rechizite pentru tot anul ca să pot merge la şcoală”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, citată de Agerpres.

Citește și Ecaterina Andronescu promite ”un ghiozdan complet” pentru fiecare elev, la început de an școlar

Potrivit acesteia, MEN are în derulare proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, acesta fiind un capitol „bine aşezat” în buget.

Este vorba despre 2 miliarde de lei. Este o sumă care este destinată proiectului ‘România digitală’, un proiect prin care în şcolile din România să încercăm să facem o schimbare în predarea lecţiilor la clasă, adică să dotăm sălile de clasă cu table inteligente şi pe elevi cu tablete, aşa cum ne-am propus.

La capitolul alte cheltuieli sunt cuprinse bursele elevilor şi studenţilor, despăgubirile civile, dobânzile pe care le avem datorii către salariaţi, indemnizaţiile de merit, sumele aferente persoanelor cu dizabilităţi şi tot acest capitol în bugetul anului 2019 este în valoare de 1.600 de milioane faţă de 1.043 de milioane în anul pe care l-am încheiat. Şi aici avem o creştere de peste 53%„, a mai arătat ministrul.

Andronescu a spus că există în desfăşurare şi programe cu finanţare rambursabilă. „Este vorba despre proiectul ROSE care este finanţat de Banca Mondială, dintr-un împrumut de la Banca Mondială şi din care vrem să dezvoltăm proiecte pentru liceele tehnologice şi, fără îndoială, să micşorăm abandonul studiilor la orice nivel s-ar produce.

În acelaşi capitol, cu finanţare de la BEI, există proiectul PRET, în care sunt cuprinse 380 de grădiniţe din care 187 sunt finalizate, iar 183 sunt în proceduri, în aşa fel încât anul acesta să încheiem aşa cum ne-am angajat şi acest proiect.

La cheltuielile de capital, bugetul cuprinde 46 de obiective pentru învăţământul superior şi 14 pentru inspectoratele şcolare şi sigur la acest capitol în valoare de 50 de milioane se adaugă veniturile proprii ale instituţiilor şi unităţile din subordinea ministerului într-o sumă importantă 2.000 de milioane de lei”, a explicat Andronescu.

Citește și Bugetul Educației pe 2019. Viorica Dăncilă: Fiecare sală pentru clasele V-XII va fi dotată cu table electronice interactive

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.