Ministrul Educației: ”Programele școlare sunt supraîncărcate. Pe termen mediu, o să încercăm să le uşurăm”

0

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a admis, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că programele școlare sunt ”supraîncărcate” și a anunțat că, pe termen mediu, se va încerca o ”ușurare” a acestora. Andronescu a reluat ideea ”lecțiilor remediale” și a arătat că profesorii nu vor sta în plus la școală pentru a desfășura aceste ore. În plus, ministrul a anunțat că vrea să preia în noua Lege a educației modelul japonez potrivit căruia toți profesorii sunt evaluați la zece ani.

Ecaterina Andronescu a vorbit despre necesitatea modificării programelor școlare în contextul rezultatelor ”proaste” la Evaluarea Naţională și a ”decalajelor mari între copii”, care încep să apară din clasa a II-a și ”cresc pe măsură ce se ajunge spre clasa a opta”.

”Am stat de vorbă cu profesorii care se ocupă de programele şcolare. Şi ei mi-au spus că programele sunt excesiv de încărcate. Am verificat şi eu personal… Nu sunt profesor de geografie, dar am văzut că programa este supraîncărcată. Am vorbit cu şeful Societăţii de Matematică, profesorul Radu Gologan, care este şef al acestei comisii de foarte multă vreme, una dintre personalităţile care se ocupă de aceste probleme. Iar el mi-a spus că da, cred că am exagerat, programele trebuie să fie puţin mai apropiate de puterea de înţelegere a copiilor. De aceea, pe termen mediu, o să încercăm să le uşurăm, în aşa fel încât să nu mai apară decalajele de care vorbeam”, a spus Ecaterina Andronescu.

Ministrul a reluat ideea orelor remediale, spunând că ”decalajele devin atât de importante, încât este foarte greu ca după clasa a opta să le mai corectezi.”

”Şi atunci, prima întrebare pe care ne-am pus-o a fost „ce trebuie să facem imediat”. Imediat am putea să face lecţii remediale, chiar de la clasa a doua. (…)  Pentru elevii care au dificultăţi de învăţare, profesorul îi poate aduce după-amiază, măcar de două ori pe săptămână, în şcoală, în aşa fel încât aceştia să poată să recupereze. Îi aduce pe cei care au nevoile acestea speciale, în aşa fel încât să nu mai ajungem la clasa a opta cu decalaje. Nu ai cum să formezi oameni care nu se pot recupera. Ce se întâmplă în societate cu ei?”, a explicat Andronescu.

Întrebată dacă profesorii vor avea disponibilitatea să stea în plus cu ei, ministrul a răspuns: ”Nu e vorba de stat în plus. Un învăţător are norma de 20 de ore pe săptămână la clasă, pentru că, în ciclul primar, norma este de 4 ore pe zi. Dar limba străină, religia sau sportul le predau alţi profesori, adică învăţătorii sunt scutiţi. Ceea ce înseamnă că învăţătorul ajunge la 15, chiar la 13 ore lucrate pe săptămână. Ca urmare, are de unde completa chiar în interiorul normei didactice. Dar orice cadru didactic de învăţământ universitar sau preuniversitar are aceeaşi normă cu orice cetăţean care munceşte în România, şi anume 40 de ore pe săptămână. Sigur, mai corectează lucrări, se mai pregătesc pentru a doua zi… Dar nu îmi pun problema că nu putem rezolva lucrul acesta.”

Profesorii reevaluați, după modelul japonez

În final, ministrul a vorbit de modelul de învățământ din Japonia și a anunțat intenția de a introduce reevaluarea profesorilor la un anumit interval de timp.

”Două lucruri mi-au atras atenţia: faptul că, din trei în trei ani, profesorii schimbă şcolile. Îi trimit pe cei mai buni profesori acolo unde sunt nevoile mai mari. Eu cred că o asemnea măsură nu este aplicabilă la noi, pentru că se produce foarte mare deranj.

Tot în legea japoneză am găsit o chestiune pe o vom adopta. Din zece în zece ani, tot corpul profesoral este supus unei evaluări. Examenul pe conţinutul disciplinei pe care profesorul o predă şi examenul de tehnologie pedagogică, pentru că şi aceasta evoluează. Şi atunci, vrem să punem şi noi în viitoarea Lege a Educaţiei această evaluare. Un profesor, precum un medic, trebuie să citească zi de zi, pentru a nu se îndepărta de disciplina pe care o predă. Eu sunt profesor la Politehnică. Predau cursuri pe care nu le-am făcut ca studentă, dar care au apărut în dezvoltarea ştiinţei. Şi atunci, profesorul trebuie să se pregătească, să meargă în laborator”, a conchis Andronescu.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.