Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți Învățământ Preuniversitar solicită desființarea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP), acuzând faptul că ”acest organism este unul puternic politizat, iar deciziile luate nu sunt în interesul sistemului educațional românesc”.
Cele două federații consideră că ultima decizie luată în cadrul CNFIP, care prevede, pentru anul 2019, majorarea cu doar 22% a costului standard per preșcolar/elev pentru cheltuielile cu salariile și cu doar 4,22% pentru cheltuielile materiale, nu face altceva decât ”să perpetueze subfinanțarea cronică a învățământului”, se arată într-un comunicat de presă, semnat de Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „SPIRU HARET“ și Iulian Cristache, președintele FNAP-IP.
”Degeaba ne întâlnim, facem calcule, discutăm, dacă deciziile finale nu țin cont de situația din școli. În decembrie 2018, după mai multe analize, CNFIP a decis că este nevoie de o majorare a costului standard per preșcolar/elev cu minimum 27% pentru cheltuielile cu salariile, respectiv minim 26,76% pentru cheltuielile materiale.
Această hotărâre a fost însă anulată, iar acum, în urma unui vot cel puțin ciudat, s-a decis ca majorările să fie de doar 22%, respectiv de 4,22%. Nu pot să înțeleg cum unii colegi, care cunosc foarte bine nevoile unităților de învățământ, au girat, prin votul lor, continuarea subfinanțării școlii românești. În aceste condiții, nu mai văd rostul CNFIP până când nu înțelegem că acest cost stardand trebuie să stea la baza fundamentării bugetului și nu invers“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”.
La rândul său, Iulian Cristache, președinte FNAP-IP, consideră că, prin schimbarea deciziei inițiale, nu s-a făcut altceva decât să se dea o nouă lovitură calității educației.
”Cerem conducerii CNFIP să facă public modul în care s-a luat ultima decizie. Vrem să știm cine a votat pentru diminuarea majorării costului standard per preșcolar/elev. Vrem ca aceste persoane să își asume public votul. De asemenea, în condițiile în care se dorește ca acest organism să existe în continuare și să activeze cu profesionalism, cerem schimbarea algoritmului de alegere a membrilor CNFIP. Aceasta deorece, potrivit ultimului regulament de organizare și funcționare a Consiliului, Ministerul Educației, prin reprezentanții desemnați, poate lua orice decizie, indiferent de propunerile venite de la partenerii sociali.“, a precizat Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți.
Potrivit sursei citate, FSE „SPIRU HARET“ și FNAP-IP iau în calcul retragerea din CNFIP până în momentul în care acest organism va deveni ”unul cu adevărat profesionist”. Potrivit ultimului Regulament privind organizarea și funcționarea Consiliului, CNFIP este format din 11 reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale (4 reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din Ministerul Educației Naționale, 4 reprezentanți ai inspectoratelor școlare și 3 reprezentanți ai unităților de învățământ preuniversitar), 5 reprezentanți ai partenerilor sociali și 3 reprezentanți ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.