În prag de epidemie de gripă: În ce condiții se pot suspenda cursurile. Anunțul ministrului Sănătății

0
Foto: cotidianul.ro

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, vineri, că, în cazul în care va fi declarată epidemie de gripă, nu va solicita suspendarea cursurilor, însă acest lucru se poate face punctual, acolo unde absenteismul la clasă este de peste 20%. Sorina Pintea a anunțat totodată că numărul cazurilor de îmbolnăviri în unităţile de învăţământ este de 5.823. Săptămâna viitoare se va decide dacă va fi sau nu declarată epidemie, transmite Mediafax.

“Măsurile pe care le-am luat până acum sunt măsuri specifice epidemiei, nu vor fi luate măsuri suplimentare. Sunt convinsă că mă veţi întreba dacă vom solicita Ministerului Educaţiei Naţionale să suspende cursurile. Nu (n.r. – luni nu se suspendă cursurile). Am spus, fiecare şcoală şi fiecare clasă are posibilitatea să ceară suspendarea dacă absenteismul este mai mare de 20% în clasa respectivă. Punctual da, poate cere suspendarea cursurilor în funcţie de numărul de copii care lipsesc într-o anumită clasă”, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a precizat că, în această perioadă, elevii ar trebui să evite locurile aglomerate şi să stea acasă.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că numărul cazurilor de îmbolnăviri în unităţile de învăţământ este de 5.823, iar acest număr justifică solicitarea făcută de Ministerului Educaţiei privind suspendarea cursurilor în 25 ianuarie.

Potrivit Sorinei Pintea, Ministerul Sănătăţii a transmis Direcţiilor de Sănătate Publică mai multe recomandări pentru această perioadă, precizând că măsura cea mai eficientă rămâne vaccinarea.

“Începem cu consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare, consultarea medicului de familie şi nu deplasarea imediată în unităţile de primiri urgenţe pentru că acolo sunt oameni bolnavi, izolarea voluntară de domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologia asemănătoare gripei, respectarea etichetei tusei şi strănutului , igiena adecvată a mâinilor. Pentru spitale purtarea echipamentului de protecţie adecvat – măşti, mănuşi, halate atât de către vizitatori cât şi de către personalul medical”, a spus Sorina Pintea.

Totodată, ministrul Sănătăţii spune că în funcţie de situaţia epidemiologică, din fiecare zonă, unităţile sanitare sunt responsabile să introducă limitarea accesului vizitatorilor în spitale în special în secţiile cu risc crescut.

“În afară de măsurile pe care ministerul le-a transmis specialiştii au revenit cu măsuri suplimentare de data aceasta adresate strict unităţilor sanitare. Acestea sunt: refacerea urgentă a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecţii respiratorii acute. Instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toţi pacienţii care prezintă tablou clinic compatibil cu gripa. (…) Instituirea tratamentului profilactic cu antiviral la contacţii pacienţilor internaţi şi nu în ultimul rând vaccinarea urgentă a personalului nevaccinat. Este necesar a se reface de urgenţă stocurile de echipamente de protecţie, refacerea de urgenţă a stocurilor de antiseptice şi dezinfectante”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a spus că va fi declarată epidemie de gripă în funcţie de raportarea Institutului Naţional de Sănătate Publică.

“Vom declara epidemie în numărul de cazuri care vor fi. (…) Am cerut raportarea mai devreme, pentru marţi, va fi marţi seara, iar în cursul serii sau miercuri dimineaţă vom lua decizia (n.r. – dacă declară epidemie) dacă numărul de cazuri va fi mai mare decât cel estimat”, a explicat Sorina Pintea.

Citește și: 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.