Aglomerație la casele speciale de bilete de la Metrou. Studenții cer Ministerului Transporturilor să ia măsuri

0
Foto: cojocari.ro

Studenții de la Drept se alătură elevilor bucureșteni și solicită Ministerului Transporturilor să ia măsuri astfel încât studenții să poată achiziționa titlurile de călătorie și abonamentele reduse de metrou de la orice casă de bilete a Metrorex.

Asociația Studenților în Drept, organizație a studenților Facultății de Drept din cadrul Universității din București, a lansat în acest sens, marți, un apel public către Ministerul Transporturilor.

”Asociația Studenților în Drept, organizație reprezentativă a studenților Facultății de Drept din cadrul Universității din București, face un apel public către Ministerul Transporturilor și solicită instituirea posibilității studenților de a-și achiziționa titluri de călătorie reduse la metrou, respectiv abonamente la preț redus de la orice casă de bilete a Metrorex.

Ne raliem astfel la demersul pe care de data aceasta îl au colegii din Asociația Elevilor din București și Ilfov, semnalând aceleași probleme de aglomerare a caselor de bilete de la puținele stații unde studenții își pot achiziționa titlul redus.

Trebuie să constatăm cu dezamăgire că Ministerul Transporturilor, cât și Metrorex au rămas indolente la poziționările organizațiilor studențești sau structurilor de reprezentare ale elevilor, menționând aici demersuri ale Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) sau ale Consiliul Municipal al Elevilor București (Consiliul Municipal al Elevilor București), toate aceastea neavând, de-a lungul timpului, niciun ecou în atitudinea și acțiunile ministerului, respectiv Metrorex”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Studenților în Drept.

Studenții atrag atenția că, în răspunsul primit în ianuarie 2016 de ANOSR, Metrorex arăta: „Odată cu modernizarea sistemului de taxare, modernizare ce se va desfăşura în decursul acestui an, abonamentele cu reducere 50% pentru elevi/studenţi se vor putea achiziţiona de la oricare dintre casieriile existente în reţeaua de metrou„.

”După trei ani de la respectiva promisiune, situația nu s-a îmbunătățit în nicio manieră. Nu descoperim niciun argument pertinent, din răspunsurile primite de ASD din partea Ministerului Transporturilor, pentru care Metrorex și Ministerul Transporturilor refuză în mod sistematic să pună la dispoziția elevilor și studenților titlurile de călătorie în toate stațiile de metrou. De asemenea, ne punem întrebarea care este temeiul în baza căruia s-a decis să restrângă exercițiul nestânjenit al dreptului în cauză, recunoscut de lege, instituindu-se o limitare nejustificată prin care titlurile pot fi emise doar la anumite stații de călătorie.

Mai mult decât atât, considerăm că problema se poate rezolva rapid prin transmiterea unui set de date din Registrul Matricol Unic de la Ministerul Educației Naționale către Ministerul Transporturilor și instituirea unui sistem electronic integrat la casele de bilete.
Timpul exagerat de mare, redundant petrecut de studenți la casele de bilete speciale le afectează acestora programul școlar și poate determina, de asemenea, scăderea numărului de beneficiari ai serviciilor oferite”, spun studenții.

Asociația mai arată că dovada calității de student ar trebui să se poată realiza prin orice mijloc de probă, deci și printr-o adeverință eliberată de instituția de învățământ superior, nu doar prin legitimația de transport.

”Legiuitorul secundar a decis, în mod exagerat din punctul nostru de vedere, să instituie legitimația de transport ca unic mijloc de probă pentru ca studentul să-și poată exercita dreptul legal de achiziționare a titlului redus la metrou. În acest sens, solicităm Ministerului Transportului să renunțe la legitimațiile de transport, prin modificarea HG nr. 42/2017, calitatea de student putându-se dovedi, de exemplu, și prin carnetul de student, care se poate adapta pentru a conține și mențiunea privind forma de învățământ a studentului. În orice caz, vă rugăm să rețineți că legitimația de transport este doar o probă a dovedirii calității de student, și nu ar trebui să poată condiționa exercitarea dreptului la facilități la transportul public pentru studenți, dacă cei din urmă își dovedesc calitatea de studenți prin alte mijloace de probă”, susține sursa citată.

Asociația Studenților în Drept acuză și faptul că ”orarul caselor de bilete speciale este aberant de limitativ, iar în măsura în care se păstrează casele de bilete speciale, în mod indubitabil situația ar trebui îmbunătățită prin prelungirea programului de funcționare, în mod implicit ameliorăndu-se timpul de așteptare”.

”Considerăm că aceste măsuri sunt de natură a garanta cu adevărat buna desfășurare a dreptului studentului la tarif redus pentru transportul cu metroul. Totodată, apreciem că măsurile vor crește calitatea serviciului public, plasându-l la standardele celorlalte servicii de transport public din statele membre ale Uniunii Europene”, conchid studenții la Drept.

Citește și Cozi imense pentru abonamente reduse la Metrou. Ce solicită elevii bucureșteni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.