Elevi români, calificați în finala unui concurs NASA. Liceenii, nevoiți să strângă bani pentru a participa la competiție

0
Foto: facebook.com/CassiopeiaZeroRobotics/

Cinci echipe de elevi din România s-au calificat în finala competiției internaționale Zero Robotics, organizate anual de Institutul de Tehnologie din Massachusetts, în colaborare cu NASA și cu Centrul ESTEC al Agenției Spațiale Europene. Concursul se adresează elevilor de liceu și are ca scop programarea roboților SPHERES – sateliți experimentali, aflați la bordul Stației Spațiale Internaționale.

Finala va avea loc la Boston, în SUA, însă liceenii au nevoie de bani pentru deplasare. Ministerul Educației Naționale nu finanțează participarea la astfel de competiții, astfel că elevii și profesorii lor au demarat campanii de strângere de fonduri. Deși concursul va avea loc la finalul lunii ianuarie, până la acest moment, nu toate echipele au reușit să strângă banii necesari.

Echipele românești calificate în finala Zero Robotics sunt: heRObotics – Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva” Timișoara, Cassiopeia – Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara, Sigma Seven – Colegiul Național Bănățean Timișoara, Quaternion – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Captcha Solvers – Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște.

De asemenea, în competiția secundară, Virtual Finals, separată de finala concursului, s-au calificat trei echipe: TIMTRON – Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara, Valak – Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu și SunEaters – Liceul Internațional de informatică București.


Echipa heRObotics

UPDATE Echipa heRObotics anunță, luni, pe pagina de Facebook, că a reușit să strângă toate fondurile necesare deplasării și participării în finala ZeroRobotics.

Echipa heRObotics a Colegiului Național Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara s-a calificat pentru a doua oară în finala Concursului Internațional Zero Robotics.

Echipa este formată din elevii Chirilă Laura, Deaconu Șerban, Momir Sebastian, Prodaniuc Pavel, Ciuleanu Vlad Mihai, Stoica Daniel și Bogdănescu Andrei, coordonați de profesorii Cojocaru Nusa și Cojocaru Daniel.

Pentru a participa în finala de la Boston, echipa are nevoie de 12.000 de dolari pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare. Astfel, liceenii au lansat o campanie de strângeri de fonduri și au reușit să strângă o parte din banii necesari, însă mai au nevoie de aproximativ 3.000 de EURO.

”Suntem la a treia participare în cadrul competiției internaționale Zero Robotics Highschool Tournament și la a doua calificare în finală. Echipa heRObotics s-a mai calificat o dată acum 2 ani. Suntem invitați la MIT, la final de ianuarie, pentru a participa la etapa finală. Mai avem nevoie de 3.246 de EURO pentru a ne acoperi toate cheltuielile cu cazare, mâncare, transport (local + avion) și altele necesare”, a declarat Pavel Prodaniuc, căpitanul echipei, pentru SparkNews.ro.

Primele etape ale concursului au avut loc online într-un mediu virtual ce simulează condițiile din spațiu. În finala de la Boston, programul echipei heRObotics va rula live la bordul Statiei Spațiale Internaționale. ”Programul scris de noi ca echipă și de noi ca și alianță, pe parcursul etapelor derulate în mediul online ne-au adus calificarea în finală. Acum, ultimul cod scris va rula la bordul Stației Spațiale Internaționale unde se află roboții (sub formă de sferă, numindu-se SPHERES) reali”, explică Pavel.

Totodată, Pavel spune că, pentru prima oară în istoria concursului, sunt trei echipe din Timișoara calificate în finala competiției: ”În Timișoara aproape că este o tradiție finala ZeroRobotics. Ne cunoaștem cu toții între noi și în fiecare an reușim cu cel puțin o echipă să ajungem în finale.”

În ceea ce privește lipsa unei finanțări din partea Ministerului Educației Naționale pentru participarea la astfel de competiții internaționale, Pavel ne-a declarat: ”Poate în viitor aceste competiții vor fi prevăzute în agenda ministerului și poate să ofere locuri la Politehnică sau la alte universități de stat doar pe bază de dosar pentru cei ce nu vor să plece din țară, cum se întâmplă, de exemplu, cu olimpiadele. Competițiile de acest gen ne-au dezvoltat și spiritul antreprenorial, de promovare. Este într-adevăr provocator în fiecare an să strângem bani de la firmele locale deoarece costurile ajung la multe mii de euro.”

Cum puteți susține echipa heRObotics: Activitățile de finanțare de la persoanele juridice sau persoanele fizice sunt derulate prin intermediul FUNDAȚIEI UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA.

Pentru detalii: cojocaru.nusa@gmail.com sau nusa.cojocaru@herobotics.ro.


Echipa Cassiopeia 

UPDATE Echipa Cassiopeia a anunțat, miercuri, pe pagina de Facebook că a reușit să strângă suma necesară pentru deplasarea la finala Zero Robotics de la Boston.

Echipa Cassiopeia de la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” Timișoara, formată din Sebastian Maleș, Sergiu Popescu, Cătălin Tiu, Daniel Bociat, Daniel Pantea, Răzvan Pretorian, Alex Kosa și Vlad Lupulescu, a fost cel mai bine poziționat lider de alianță din România și cea mai sus clasată echipă din Timișoara.

Și elevii de aici au inițiat o campanie de strângere de fonduri. ”Participarea echipei în faza finală a competiţiei, însoţiţă de profesorul îndrumător, este condiţionată de asigurarea finanţării necesare pentru transport şi cazare: estimativ 15.000 EUR. Datorită limitelor legale impuse unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat în finanţarea deplasărilor în străinătate, sponsorizările se pot realiza pe bază de contract de sponsorizare, către asociaţia Banat IT Timisoara”, se arată pe pagina de Facebook a echipei.

Deși mai sunt doar două săptămâni până la finala de la Boston, liceenii nu au reușit până acum să strângă toți banii necesari. ”Am mai avea nevoie de 5.000 euro pentru a merge în marea finală”, spun elevii.

Referitor la o susținere financiară din partea Ministerului Educației, liceenii cred că această competiție nu este încă ”o prioritate”: ”Suntem siguri că ministerul încearcă să finanțeze cât mai multe proiecte și competiții școlare, însă bugetul este limitat și, din păcate, acest concurs nu este încă o prioritate pentru statul român.”

Cum puteți susține echipa Cassiopeia: Sponsorizările se pot realiza, pe bază de contract de sponsorizare, către asociaţia Banat IT Timisoara. Firmele/instituţiile/persoanele interesate pot sprijini direct elevii prin depunerea unor sume de bani astfel: 

PayPal: https://www.paypal.me/cassiopeiaZR sau Cont Cassiopeia Banca Transilvania RON: RO32BTRLRONCRT0397336301 (SWIFT: BTRLRO22)


Echipa Sigma Seven

Echipa Sigma Seven care s-a calificat în finala concursului Zero Robotics este formată din Diana Codreanu, Leo Han, Alex Jieanu, Samuel Irsai, Andra Diana Maglas, Ștefan Malanik și Tania Peter, fiind o echipă mixtă formată din doi elevi ai Liceului Teoretic „Grigore Moisil” și cinci elevi ai Colegiului Național Bănățean Timișoara. Profesorul coordonator este Branga Monica.

După luni muncite, ore nedormite și momente petrecute împreună, am reușit să realizăm ceea ce ne-am propus. Am reușit să scriem o variantă finala de cod care ne-a asigurat un loc în finala concursului Zero Robotics, concurs organizat de #MIT(Massachusetts Institute of Technology) în parteneriat cu #NASA. Am îmbinat cunostințe legate de fizică, astrofizică, matematică, informatică și inginerie și am învățat să aplicăm aceste cunoștințe în lucruri practice”, scriu elevii pe pagina de Facebook a echipei.

”Am reusit să programăm cu succes sateliții într-un spatiu virtual. În finală, codul nostru va fi rulat pe sateliți aflați la o altitudine de peste 400 de km față de Pământ, pe #ISS. Este o oportunitate unică pentru noi să avem parte de această experiență fapt pentru care cerem sprijinul vostru moral, dar mai ales financiar.

Pentru a ne împlini visul avem nevoie de 14.000 EUR, sumă care acoperă cazarea și transportul în Boston, cât și cheltuielile zilnice necesare pe parcursul săptămânii petrecute în USA”, au scris liceenii.

Însă, până la acest moment, nici echipa Sigma Seven nu a reușit să strângă banii: ”Din păcate, încă nu am reușit să strângem banii necesari pentru plecarea în finala de la Boston. Avem promisiuni de la diferite firme și persoane fizice cu contracte în desfășurare, dar încă nu avem o sumă exactă. Estimăm că am mai avea nevoie de încă 8.000-10.000 de euro.

Cum puteți susține echipa Sigma Seven: Sponsorizările se pot face către Colegiul Național Bănățean sau Asociatia Banat IT printr-un contract de sponsorizare. 

Cont Colegiul National Banatean: RON Account: RO88 BTRL RONC RT0V 0004 4701

Cont Banat IT: RON Account: RO98 BTRL RONC RT02 6964 4701
EUR Account: RO48 BTRL EURC RT02 6964 4701
USD Account: RO52 BTRL USDC RT02 6964 4701


Team Quaternion

Quaternion este echipa de programare si robotică de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, care a obținut locul al II-lea la „Zero Robotics”, calificându-se astfel în faza finală de la Boston.

Liceenii echipei din Sibiu au reușit să strângă banii necesari pentru deplasarea în Statele Unite, după ce, în decembrie, au derulat și ei o campanie de strângere de fonduri.

Echipa Quaternion este formată din elevii din clasa a X-a I (matematică informatică, intensiv informatică) Ştefănescu Radu, Bărac Ovidiu, Lupp Laurenţiu, Tănăsescu Darius, Ianc Octavian, Teodoru Andrei, Cioban Darius, Faraon Eduard şi Apolzan Eduard.

 


Ce este Zero Robotics

Zero Robotics High School Tournament este o competiţie internaţională de programare pentru robotică, unde roboţii sunt SPHERES (Synchronized Position Hold Engage and Reorient Experimental Satellites din interiorul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Competiţia, deschisă elevilor de liceu din SUA, Rusia şi statele membre ale Agenţiei Spaţiale Europene, este organizată anual de Massachusetts Institute of Technology  şi NASA. După mai multe faze ale competiţiei într-un mediu de simulare care imită realul SPHERES, finaliştii sunt selectaţi pentru a concura într un campionat live sub coordonarea unui astronaut aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Competiţia deschide elevilor de liceu facilităţile de cercetare de nivel mondial de pe Staţia Spaţială Internaţională. Elevii scriu programe la liceele lor, programe prin intermediul cărora să poată fi controlat un satelit SPHERES. Scopul principal este de a dezvolta la elevi abilităţi de inginerie şi gândire critică, capacitatea de rezolvare a problemelor, procesul de gândire de proiectare, munca în echipă etc.

Participanţii concurează pentru a câştiga un „joc” provocator din punct de vedere tehnic, motivat de o problemă actuală de interes pentru NASA, MIT şi DARPA. Programele realizate de elevi controlează viteza SPHERES, rotaţia acestora, direcţia lor de deplasare etc. În funcţie de premisa „jocului”, elevii trebuie să îşi programeze sateliţii pentru a finaliza obiectivele stabilite (navigarea unor obstacole, ridicarea unor obiecte etc.), conservând resursele şi rămânând în limitele de timp şi de cod specificate. Programele realizate sunt autonome („inteligente”), adică elevii nu pot controla sateliţii în timpul testului propriu-zis.

Citește și:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here