Valea Lupului este o comună din județul Iași, aflată nu departe de municipiul Iași. Dacă veți merge, aici veți găsi o școală cum poate nu multe sate din România o au: curată, renovată, pictată, în care elevii și profesorii desfășoară multe activități nonformale și proiecte educative.
POVESTE DIN ȘCOALĂ. Școala Gimnazială “Profesor Mihai Dumitriu” din Valea Lupului a căpătat culoare de Sfântul Nicolae, în decembrie anul trecut, când elevii au primit în dar o școală împodobită. Fațada clădirii a fost decorată cu picto-obiecte, în cadrul unui proiect intitulat ”Poveștile colorate ale Unirii”, organizat de Fundația OUTSIDER Art și cofinanțat de Ministerul Culturii, care a marcat 100 de ani ai României Mari.
Concret, proiectul a constat în montarea de picto-obiecte, realizate de pictorul Laurențiu Dimișcă, pe fațadele clădirilor mai multor școli, între care și cea din Valea Lupului.
”Sunt șapte picto-obiecte, unul vertical la intrarea elevilor și șase pe fațada estică a clădirii. Ele vor rămâne pe pereții școlii ca mărturie a aniversării în 2018 a 100 de ani de existență a României Mari și sperăm să prindă și următorul centenar”, ne-a declarat Petronela Petrea, directorul școlii.
Școala a fost selectată în proiect după ce inițiatorii au fost impresionați de ceea ce se întâmplă în unitatea școlară. ”Nu avem abandon școlar, desfășurăm variate activități extracurriculare cu elevii noștri, promovăm arta, în diversitatea ei și avem o trupă de teatru, Cantalup, în care copiii se dezvoltă și cu care am obținut rezultate remarcabile la concursuri și festivaluri”, explică Petronela Petrea, profesor de matematică și director al școlii din 2007.
Școala îmbrăcată în obiecte pictate i-a impresionat pe elevi, dar și pe părinți. ”Au fost bucuroși, încântați de ineditul aspectului. Se vedea surprinderea pe fața lor atunci când descopereau picturile pe zid. Au fost foarte mândri să îl cunoască pe pictorul Laurențiu Dimișcă, să facă fotografii împreună cu el și să afle că se vor întâlni cu el la finalul lunii mai, în cadrul unui atelier de lucru. Și de la părinți am primit ecouri favorabile”, mărturisește Petronela Petrea.
Școala de programare
Însă ”Poveștile colorate ale Unirii” reprezintă doar unul dintre proiectele școlii. Copiii din Valea Lupului învață aici programare. ”Școala de programare” este un proiect nou, ne explică directorul școlii, care se derulează cu doi programatori voluntari:
”Îi învață Scratch pe elevii începând de la clasa a III-a și participă cine vrea, fiind deschisă și pentru copiii din comunitate care nu învață la școala noastră. Întâlnirile sunt duminica, se folosește dotarea școlii, iar proiectul se va încheia în iunie. S-a stabilit o tematică și fiecare va finaliza un mic proiect, la final.”
Școala are un laborator de informatică, dotat cu 20 de calculatoare (unele donate de firme care le schimbă la un interval de 2 ani) și o sală digitală cu 30 de tablete. Școala a fost implicată în 2018 în proiectul Digitaliada, finanțat de Fundația Orange, iar clasa digitală este dotată cu video-proiector și tablete care au instalate aplicații pentru învățarea matematicii și TIC-ului.
De altfel, elevii școlii au participat anul trecut și la Supercoders și Hour of Code, iar lista proiectelor din 2018 continuă: Yabba-Dabba-Doo, proiect finanțat de Fundația Comunitară Iași prin fondul Științescu (construcția unor carturi propulsate de autofiletante), Traseul senzorial, amenajat pe holurile școlii, participarea trupei de teatru a școlii, Cantalup, la concursuri și festivaluri naționale cu spectacole originale și premiate și, nu în ultimul rând, Festivalul Luminii, prima ediție la Valea Lupului, organizată de grupul de cercetași care activează aici și la care au participat sute de persoane.
Trupa de teatru Cantalup:
Cum reușește să atragă parteneriate și fonduri pentru investițiile din școală? ”Aplicăm la tot felul de finanțări, cerem comunității, căutăm persoane, resursă, muncim noi mult. În ultima vreme, vine lumea spre noi cu idei sau avem o colaborare punctuală care duce la un proiect mai mare, după ce ne cunoaștem mai bine.
Și cu cei de la Poveștile colorate ale Unirii vom continua colaborarea. Cristian Brutaru, directorul general al Dar Development Association și manager de proiect al Fundației OUT SIDER ART, este pasionat de teatru și e implicat în organizarea mai multor festivaluri la care ne-a invitat cu Cantalup, trupa școlii”, explică directorul școlii, Petronela Petrea.
Proiectul ”Poveștile colorate ale Unirii” s-a desfășurat în perioada 29 noiembrie – 14 decembrie 2018 în câteva școli din județele Iași și Dâmbovița.
Picto-obiecte amplasate pe fațada grădiniței din comunca Potlogi, Dâmbovița:
Picto-obiectele montate pe fațada Liceului Teoretic I.C Vissarion dn Titu, Dâmbovița:
Foto: facebook.com/scoalavalealupului/ și facebook.com/Poveștile-colorate-ale-Unirii
Dacă știți Povești din școală – proiecte derulate de copii și de profesorii lor sau povestea unor copii/profesori care v-au impresionat – vă așteptăm să ne scrieți pe stiri@sparknews.ro sau în secțiunea ”Știrea ta!”
Citește și alte Povești din școală:
- Tabla înmulțirii pictată pe scări și garduri colorate. Cum au creat elevii și profesorii ”școala ca acasă” la Brașov
- Biblioteca școlii, reamenajată de elevi: ”Este cu adevărat cea mai frumoasă sală din școală!”
- Colegiul ”Spiru Haret”. Clasa în care orele se țin altfel: ”Elevii sunt mai relaxați, discuțiile mai naturale”
- Anticafeneaua din școală. Un loc fain unde elevii și profesorii se întâlnesc la un ceai și dezbat idei
- Happy Bathrooms, proiectul ambițios al unor elevi din București. Cum au schimbat copiii spațiile din școală