Sindicaliștii din educație acuză Guvernul că nu respectă acordul privind salariile

0
Foto: facebook.com/Fsli-Romania

Liderii sindicatelor din educație acuză Executivul că nu respectă acordul încheiat la sfârșitul lunii noiembrie, anul trecut, și solicită o întrevedere de urgență.

Într-o scrisoare adresată premierului Viorica Dăncilă, liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”, susțin că ”o parte dintre prevederile acestui Acord sunt încălcate”.

Ce reclamă liderii sindicali:

  • ”Punctul 5 prin care Guvernul s-a angajat că, de la 1 septembrie 2019, sporurile, indemnizațiile și celelalte drepturi salariale care se cuvin personalului din învățământ se calculează în raport de salariul de bază în plată; mai mult, de la ianuarie 2019, ar fi trebuit ca majorarea cu 10% a salariului de bază pentru personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, pentru învățători, educatoare, institutori, profesori pentru învățământul primar, profesori pentru învățământul preșcolar, gradația de merit, majorarea cu 15% a salariului de bază pentru învățământul special și majorarea cu 7%-20% a salariului de bază pentru predare simultană să se calculeze tot prin raportare la salariul de bază în plată.

Având în vedere prevederile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, este evident faptul că NU se respectă pct. 5 al Acordului.

  • punctul 6 potrivit căruia, începând cu 1 ianuarie 2019, se corelează salariile de bază pentru personalul care îndeplinește funcții similare.

În condițiile în care O.U.G. nr. 114/2018 nu modifică Legea nr. 153/2017 în sensul corelării salariilor de bază pentru personalul care îndeplinește funcții similare, este evidentă încălcarea pct. 6 din Acord.

  • punctul 7 lit. h), conform căruia, de la data de 1 septembrie 2019, cadrele didactice beneficiază, la pensionare, de 6 salarii medii brute pe economie.

Ori, art. 41 din O.U.G. nr. 114/2018 interzice expres acordarea acestui tip de indemnizație până în anul 2021 —  deci, din nou se încalcă Acordul.

  • punctul 9 prin care Guvernul se angajează să plătească, până la data de 31.01.2019, sumele rezultate din sentințele judecătorești definitive până la data de 31.12.2018.

Din discuțiile purtate în ultimele zile cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale și ai Ministerului Finanțelor Publice, rezultă că sentințele judecătorești nu se vor plăti nici în luna februarie 2019, ceea ce reprezintă o altă încălcare a Acordului.”

”În ąceste condiții, federațiile sindicale reprezentative din învățământ vă solicită să dispuneți ca, în regim de urgență, să aibă loc o discuție la care să participe semnatarii acestui Acord. Vă reamintim faptul că, în data de 29 noiembrie 2018, la momentul semnării Acordulului, Domnia Voastră v-ați angajat personal că acesta va fi respectat în totalitate, conform termenelor stabilite”, scriu semnatarii, în finalul scrisorii.

”Sunt restanțe din anii trecuți și am convenit cu Guvernul să se achite toate sențințele. Dar, nefiind bugetul aprobat, acest punct nu poate fi respectat. În opinia noastră, Ministerul de Finanțe poate găsi o soluție. Tot conform acordului, de la 1 ianuarie ar trebui să se facă o reîncadrare a cadrelor didactice, pentru că sunt în momentul de față profesori care au aceeași vechime, același grad didactic, dar salarii diferite”, a declarat și președintele FSLI, Simion Hancescu, la Europa FM.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.