Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI) solicită Metrorex şi Ministerului Transporturilor ca elevii să îşi poată achiziţiona abonamente reduse din toate punctele de vânzare disponibile, pe întreaga durată a programului de lucru.
În acest moment, elevii îşi pot cumpăra abonamentele doar din 11 staţii, multe dintre acestea, precum Eroilor, Universitate, Piaţa Victoriei, Politehnica, Nicolae Grigorescu, Apărătorii Patriei, având un program de doar câteva ore.
”Poziţia AEBI are la bază multiple sesizări primite de la elevii bucureşteni în ultimele trei zile, care au fost nevoiţi să stea la cozi imense, de peste o oră, pentru a beneficia de abonamentele reduse.
Această problemă este cauzată de decizia Metrorex ca de la începutul vacanţei şcolare şi până duminică, 6 ianuarie, abonamentele reduse să poată fi achiziţionate doar din trei staţii (Piaţa Unirii 1 şi 2, precum şi Piaţa Romană). Astfel, odată cu revenirea la programul normal, elevii şi studenţii s-au îmbulzit la ghişee, ceea ce a condus la situaţia reclamată.
Solicităm imperios să ne putem exercita dreptul la abonamente reduse în toate punctele de vânzare deţinute de Metrorex. Situaţia actuală îngrădeşte în mod ilegal exercitarea dreptului prevăzut de art. 84, alin. (1) din Legea educaţiei nr. 1/2011, acesta devenind ineficace pentru beneficiarii săi”, precizează Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov, într-un comunicat de presă, transmis Agerpres.
”În urma sesizărilor primite, împreună cu colegii din asociaţie am încercat să ne facem abonamente la ghişeele speciale. Ne-am plimbat de la un ghişeu la altul în speranţa că vom reuşi să ne facem abonamentele mai repede, dar am ajuns să stăm la cozi care începeau chiar din afară gurii de metrou. De asemenea, considerăm că respectul faţă de călători presupune asigurarea unor servicii optime şi eficiente pentru toate categoriile de consumatori”, a declarat Anne-Marie-Bianca Arcidiacono, preşedintele Asociaţiei.
Citește și Decizie CGMB. Toți elevii din București vor avea gratuitate la transportul în comun