Silvia Mușătoiu, directorul Colegiului Șincai: ”Aș elimina cu totul politica din învățământ pentru că nu va merge niciodată ceva”

Silvia Mușătoiu, director al Colegiului Național ”Gheorghe Șincai”, lansa, în luna noiembrie, un avertisment devenit viral pe rețelele de socializare: ”Școala pe ducă!”

”Primării incompetente”, ”oameni gomoși doar pentru că ocupă o funcție, mici Dumnezei în posturile lor”, despre ei vorbea în postarea de acum aproape două luni Silvia Mușătoiu, profesor de matematică și director de 6 ani al unuia dintre cele mai mari licee din Capitală, situat în sectorul 4.

Mesajul a fost aproape un strigăt de disperare pentru un liceu care funcționează într-o clădire frumoasă, una de patrimoniu, veche de aproape 100 de ani, dar care are nevoie de serioase investiții. Sunt găuri în acoperiș, cade mizeria în clase și pe pereții exteriori ai clădirii, apa se scurge peste copiii care joacă teatru în sala de festivități. Sănătatea elevilor este pusă în pericol, însă lucrările, pe care trebuie să le facă Primăria de sector, bat pasul pe loc.

Ce s-a întâmplat de la momentul lansării publice a mesajului și cum a reacționat Primăria? Am aflat de la Silvia Mușătoiu, pe care am găsit-o, într-o zi de vacanță, la școală.

Într-un interviu pentru SparkNews.ro, Silvia Mușătoiu detaliază problemele cu care se confruntă școala și modul defectuos în care se implică Primăria, explică în ce condiții școala ar fi pe ducă și de ce ar elimina politica din învățământ, vorbește despre ipocrizia din sistem, despre profesorii care abandonează școala și, nu în ultimul rând, despre multele deficiențe din învățământul românesc.

SparkNews.ro: Mesajul dvs, devenit viral, a fost interpretat drept o revoltă. De unde această revoltă?

Silvia Mușătoiu: Nu știu dacă a fost neapărat o revoltă. A fost o reacție, expusă public, la contextul în care se afla școala în acel moment, școală care ar trebui întreținută cu mult mai bine decât este, fiind o clădire de patrimoniu, o clădire de aproape 100 de ani. Construcția a început în 1924, a fost terminată în 1928 și are instalațiile de atunci, are foarte multe lucruri de atunci, ori lucrurile, în timp, se învechesc, se deteriorează și clădirea aceasta, poate mai mult ca altele din sector, ar trebui îngrijită și întreținută cu mare atenție.

Nu s-au făcut niciun fel de investiții în școală?

S-au făcut foarte rar, la intervale mari de timp, și evident că, în aceste intervale mari de timp, lucrurile se strică. Ultima intervenție a fost undeva prin 2005,  au trecut 13 ani de atunci. Au fost intervenții parțiale, nu a avut loc niciodată o reabilitare totală a clădirii. Gândiți-vă că este o clădire care a fost proiectată pentru un număr mic de elevi, pentru un învățământ așa cum era el în 1924, iar de atunci, lucrurile s-au mai schimbat. Un exemplu este instalația electrică care, acum, are de suportat trei laboratoare de informatică în plus și aparatura de climatizare pe care o utilizăm, aparatură care este necesară, nu este un moft. Această rețea electrică trebuie recalibrată, refăcută, trebuie schimbat tot ce este vechi și adaptat la schimbări. Este doar un exemplu, dar și instalația termică este la fel de veche.

”Ca să nu mai cadă țigle pe cineva, au pus aceste schele”

Sunt montate schelele. Ce reparații se fac sau ar trebui să se facă?

Schelele sunt montate pentru acoperiș. Lucrarea pentru refacerea acoperișului a fost necesară pentru că ajunsese ploaia în pod și chiar în clasele în care învață copiii. Am tot încercat să obținem de la Primărie bunăvoința și banii necesari pentru repararea acestui acoperiș. Pentru că, în ianuarie-februarie anul trecut, țiglele au început să cadă de la vânt, pur și simplu, pe trecători, pe mașinile colegilor sau pe mașinile oamenilor care circulă în zonă, Primăria s-a gândit să înceapă ceva. Și atunci ca să nu mai cadă țigle pe cineva, au pus aceste schele.

Schelele au avut acest scop inițial, de a proteja trecătorii. Până în luna iunie nu s-a mai întâmplat nimic. În vară, ni s-a spus că lucrările vor începe, contractele sunt semnate și trebuie neapărat să monteze schelele pentru lucrările pe acoperiș. Au întârziat, s-au gândit că derulăm examene și că nu este bine să înceapă lucrările. Noi am spus că examenele se pot derula chiar și în condițiile în care se lucrează pentru că sunt lucrări care se pot face după-amiaza, după ce copiii și comisia pleacă din examen.

Ei, nu s-a întâmplat lucrul acesta. Bacalaureatul s-a terminat la mijloc de iulie, ne-am gândit că de atunci încolo se apucă de treabă. Dar, nu! Au montat însă schelele care au rămas așa până în septembrie când s-au apucat de treabă. Când a început școala, le-am spus că noi ar trebuie să primim 1.000 de copii pe 10 septembrie și s-au angajat că vor termina cu siguranță nu în 10, dar în 20 septembrie sigur. Termenul era oricum nerealist, nu era posibil la o suprafață atât de mare cât are acoperișul. Au mutat apoi termenul de finalizare undeva în octombrie. Suntem în ianuarie 2019, schelele încă sunt montate și acoperișul este neterminat.

De când nu se mai lucrează?

Nu se mai lucrează de la mijlocul lui decembrie pentru că lucrătorii au fost opriți de ITM, lucrau neasigurați pe acoperiș. O mare echipă de la ITM a venit aici și a controlat, nu știu să vă spun care au fost motivele scrise în rapoartele lor, dar pe noi ne-au avertizat oamenii din zonă, crezând că noi avem muncitori pe acoperiș, ne-au avertizat că sunt neasigurați și că nu e în regulă să doarmă pe acoperiș.

”Nu este posibil să riscăm sănătatea copiilor pentru că Primăria neglijează reparația unui acoperiș”

Și ați discutat aceste aspecte cu ”micii dumnezei” din Primărie? Ce v-au spus?

Da, am discutat cu șefii lor, inclusiv cu șefii celor care lucrează aici, deși noi nu avem nicio legătură cu contractul care este încheiat de Primărie. Noi suntem doar aceia care învățăm în această școală și nu administrăm clădirea. Ni s-a spus că totul decurge normal, conform planului, o să se facă. Acest ”o să se facă” nu are un termen așa încât, am zis noi, că termenul probabil s-a transformat în ”Când o da Dumnezeu”.

Dvs. cum vedeți formula aceasta ca școlile să fie finanțate, administrate de autoritățile locale? Ar fi mai bine altfel?

Nu mi-am pus problema că ar fi mai bine altfel și nici nu cred că așa trebuie pusă problema. În acest moment, administrarea școlilor este în grija primăriilor și cred că primăriile trebuie să evalueze ce au de administrat. Sigur că au un buget pe care trebuie să îl împartă în mai multe părți, dar, din punctul meu de vedere, școlile înseamnă niște clădiri esențiale. Acolo învață copii.

Noi avem 1.000 de copii, toți la un loc, învățăm într-un singur schimb, dimineața, iar pentru asta utilizăm absolut tot spațiul pe care îl avem la dispoziție. Nu este posibil ca, într-o școală în care se strâng o mie de suflete, să riscăm sănătatea lor pentru că Primăria neglijează reparația unui acoperiș sau refuză să zugrăvească o școală de mai mult de 5 ani încoace, bazîndu-se doar pe faptul că noi, cu personalul propriu, facem curățenie.

”Nu știu dacă suntem atât de săraci încât să nu ținem seama de priorități sau dacă atenția autorităților locale nu se îndreaptă, mai degrabă, către ceea ce atrage imediat privirea trecătorilor și implicit niște voturi.”

De ce credeți că se întâmplă acest lucru,  de ce nu se implică mai mult Primăria? Este vorba de mentalitate, de subfinanțare?

Cu siguranță este vorba și de subfinanțare. Dar, poate la fel de grav ca și subfinanțarea, oamenii aceștia care au în gestiune fonduri publice nu înțeleg că investițiile sunt generatoare de venituri. Sigur, investiția într-o școală nu înseamnă un câștig material sau financiar, dar înseamnă un câștig pentru comunitate pe termen lung, pentru că în aceste școli învață copii. Noi lucrăm cu copii. Grija noastră principală ar trebui să fie buna educare și instruire a mai multor generații, cu o bază materială potrivită, asigurată și îngrijită de autorități și nu aceea de a convinge  primarul că este necesar să fie reparată și școala noastră.

Argumentele pe care le au ei ar fi următoarele: sunt foarte multe școli și bani foarte puțini, noi suntem un sector sărac. Nu știu dacă suntem atât de săraci încât să nu ținem seama de priorități sau dacă atenția autorităților locale nu se îndreaptă, mai degrabă, către ceea ce atrage imediat privirea trecătorilor și implicit niște voturi.

”Reparația, cârpeala se duce imediat”

De niște ani încoace, educația reprezintă, pe toate canalele media, o prioritate. Da, dar nu se vede mai departe de nivelul declarativ. Primarul nostru (n.red. – Daniel Băluță, primarul sectorului 4) a dat semne, la nivel de declarații, că vrea să sprijine educația. Eu consider că fără infrastructură nu avem despre ce vorbi. Primul lucru care trebuie făcut în învățământ este insfrastructura și apoi ar trebui să ne uităm și la altceva. Or, banii aceia puțini pe care îi gestionează trebuie împărțiți cu cap și  trebuie investiți, din punctul meu de vedere, și nu folosiți din când în când la mici reparații pentru că reparația, cârpeala se duce imediat.

”Eu consider că fără infrastructură nu avem despre ce vorbi. Primul lucru care trebuie făcut în învățământ este insfrastructura și apoi ar trebui să ne uităm și la altceva.”

Era o vorbă că suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine, cam așa ar trebui să gândească Primăria: ar trebuie să facă niște investiții care să dureze. Și atunci educația nu-ți mai pune probleme în fiecare an. Reparăm acum școlile, dar vor dura o perioadă lungă. Or, în lucrarea care tocmai are loc la noi în școală, anteprenorul spunea: ”Nu pot să vă schimb tabla, nu este în regulă s-o schimb pentru că, dacă vă pun tabla, în doi ani o schimbați”. Și am zis ”Dvs veniți deja cu ideea că ne puneți o tablă proastă care trebuie schimbată peste doi ani. Nu cred că asta aveți în contract, nu cred că cineva a contractat așa ceva”.

Suntem și noi curioși să vedem ce se va întâmpla când se va finaliza această lucrare, pentru că acoperișul este ruginit complet. Tabla nu s-a schimbat nici la reabilitarea care s-a făcut în 2005, deci este mai veche de atât, și ar trebui schimbată pentru că acolo sunt găuri, nu există un pod al clădirii, există găuri, prin care porumbeii intră, își fac cuiburi și toată mizeria curge în clase și pe pereții exteriori ai clădirii.

Cum au reacționat ”micii Dumnezei” din Primărie

Postarea dvs. a avut o reacție la nivelul Primăriei?

Da, au fost foarte supărați. S-au gândit că sunt vindicativă, că sunt agresivă. A avut loc însă o întâlnire, nu cerută de ei, cerută de Inspectorat și mediată de inspectorul școlar general care a avut cele mai bune intenții, însă discuția s-a finalizat cu aceste promisiuni din partea Primăriei: se va face…

Și sunteți optimistă că se va face?

Nu, eu nu sunt optimistă. Eu nu sunt un om care să creadă în promisiuni. Eu aștept să văd ce se va face. Ba mai mult, după această discuție, am văzut un ziar de propagandă al Primăriei, împrăștiat gratuit, probabil în mii de exemplare, în care se specifica – la noi la școală s-a făcut intervenție totală. S-a făcut, era vorba de timpul trecut. Spuneau acolo că au făcut la Șincai și acoperișul și reabilitarea totală, au făcut sala de festivități și fațada… Or, dacă celelalte nu se pot vedea din exterior, fațada se poate vedea.

”Sunt foarte supărați pe noi, au fost supărați mai degrabă de vorbele acelea”

Este școala pe ducă?

Școala va fi pe ducă dacă intențiile sau acțiunile decidenților vor fi de acest fel. A existat un comentariu la postarea mea: dacă o școală cum este Șincaiul, și mare și de prestigiu, are astfel de probleme, atunci ce ne facem cu celelalte școli. Și așa este, are dreptate cel care comentează în acest mod.

Când am spus ”școala pe ducă” nu m-am gândit doar la școala noastră. Știu sigur că multe școli sunt în aceeași situație, întâmpină aceleași dificultăți, aceleași refuzuri sau interpretări grosolane ale legislației. Este, dacă vreți, o exprimare a dezamăgirii și un semnal de alarmă către autorități.

Noi suntem cea mai bună școală din sector, suntem școala cea mai cunoscută din sector, avem rezultatele cele mai bune, suntem cei mai premiați din sector, și nici la nivel de Capitală nu suntem de neglijat pentru că ocupăm un loc cinci în clasamentele care se fac din toate punctele de vedere. Există, printre cele 40 de școli din sectorul 4 și școli cărora li se acordă prioritate, dar nu știu să vă spun care ar fi criteriile după care se aleg aceste școli. Nu cred că este criteriul performanței, pentru că altfel am fi fost aleși primii…

Școli care primesc bani mai mulți…

Da, există școli la care lucrările au fost de mai mare anvergură. Nu pot să spun că s-au terminat repede pentru că nici acolo nu cred că s-a lucrat cu prea mult elan, dar sunt școli în care s-a investit mult mai mult decât la noi. La noi este o problemă cu clădirea de patrimoniu care are nevoie de avize speciale, însă aici este vorba de voința și responsabilitatea celor care administrează clădirea. Primăria ne spunea, prin reprezentanții ei în Consiliul nostru de administrație, undeva în iarna trecută, că a depus solicitarea de aviz pentru aceste lucrări.

”Sunt foarte supărați pe noi, fapt care dovedește că s-au regăsit într-adevăr în descrierea din postare, s-au simțit atinși de ceea ce am spus. Dacă n-ar fi fost vinovați sau dacă eu aș fi mințit în această postare, probabil că altfel ar fi decurs toată discuția ulterioară, dar nu s-a întâmplat așa.”

I-am rugat să ne spună și nouă care este numărul de înregistrare a hârtiei, pentru că, fiind de aceeași parte a baricadei, putem să urmărim și noi stadiul eliberării avizelor, fiind interesați și noi, poate mai mult decât ei, să se finalizeze lucrările. Ne-au spus că nu este treabă noastră, ci a lor.

Atunci, dacă este treaba lor, înseamnă că trebuie și că știu să își facă treaba bine, lucruri nedovedite până la acest moment. Sunt foarte supărați pe noi, fapt care dovedește că s-au regăsit într-adevăr în descrierea din postare, s-au simțit atinși de ceea ce am spus. Dacă n-ar fi fost vinovați sau dacă eu aș fi mințit în această postare, probabil că altfel ar fi decurs toată discuția ulterioară, dar nu s-a întâmplat așa.

”Ipocrizia pornește din legislație”

Aceasta este una dintre marile dificultăți pe care le întâmpinați ca director al unei școli. Mai sunt și alte probleme de care vă loviți din această poziție ?

De ipocrizie.

Ipocrizia cui?

Ipocrizia tuturor. Ne facem că avem de toate, dar ne plângem că ”sistemul” este ineficient. Toată lumea dă vina pe sistem. Sistemul acesta nu este altceva decât o mulțime de oameni, așezați pe niște posturi în care trebuie să își facă treaba corect, cu demnitate și onoare.

Ipocrizia pornește din legislație, continuă cu interpretarea ei și cu ”excepțiile” ei de la tot pasul. Ipocrizie înseamnă prevederile Legii Educației Naționale nr. 1, în care văd prevăzut un procent de 6% din PIB pentru Educație, dar, din 2011, de când s-a publicat această lege, niciodată nu s-a alocat. Aceea este o ipocrizie.

Apoi, am mai auzit ceva: degeaba prevede legea 6% din PIB pentru că școlile nu sunt în stare să cheltuiască nici 3% cât se alocă în fiecare an-altă ipocrizie. Păi nu sunt în stare să cheltuiască acești bani pentru că acești bani nu ajung la școli.

În fiecare an fundamentăm bugetul pentru anul următor, dar nimeni nu se uită pe această fundamentare. Ni se dă un buget, prin luna martie cel mai devreme, care are sume prevăzute doar acolo unde Primăria consideră că am avea nevoie și anume la furnituri de birou, la materiale de curățenie, și, din când în când, la obiectele de inventar și o mică sumă la burse, pentru care facem solicitări suplimentare. Pentru obiectele de inventar (mobilier școlar, materiale didactice) au loc negocieri suplimentare, iar salariile vin pe bugetul de la ISMB, începând de anul trecut.

Iar de la Primărie, ideile sunt următoarele: banii din finanțarea de bază sunt aceștia, noi suntem obligați să vi-i virăm pe aceștia. Cheltuielile cu utilitățile sunt mari, așa că nu mai rămâne prea mult de împărțit la celelalte linii bugetare. Finanțare complementară vă dăm dacă putem. Obiectele de inventar și alte cheltuieli intră pe finanțarea complementară. Ori, unde este implicarea comunității în finanțarea școlii dacă acea finanțare complementară nu există? Unde mai este sprijinul pe care comunitatea îl oferă unei școli dacă se bazează doar pe finanțarea de bază care vine din bugetul de stat, prin bugetele locale, dar care acoperă o foarte mică parte de cheltuieli?

”Din păcate, încă folosim foarte multă hârtie, folosim cretă și markere, folosim copiatoare, folosim multe alte lucruri care se consumă și pentru asta avem alocați 2.000 de lei într-un trimestru.”

Vă închipuiți o școală care are o mie de elevi și 85 de angajați, care trebuie să supraviețuiască cu 2.000 de lei pe trimestru la furnituri de birou? Vă imaginați așa ceva în condițiile în care noi folosim foarte multă hârtie, pentru documente de raportare, pentru fișe de lucru date elevilor, pentru subiecte multiplicate pentru testări și pentru multe altele? Din păcate, încă folosim foarte multă hârtie, folosim cretă și markere, folosim copiatoare, folosim multe alte lucruri care se consumă și pentru asta avem alocați 2.000 de lei într-un trimestru. Și pentru că încă mai existăm după așa o alocare, înseamnă că ne descurcăm cu atât… o altă ipocrizie. De fapt, lipsurile le acoperim noi profesorii. Venim cu hârtia de acasă, elevii vin uneori cu creta sau cu markerele de acasă. Dar învățământul este gratuit prin lege, nu? Iată o altă ipocrizie.

”Infrastructura este prima la care trebuie să ne uităm”

Ministrul Educației promite tablă inteligentă în fiecare școală, nu o să mai aveți nevoie de cretă….

Bun, să spunem că noi vom avea tablă inteligentă, avem și prize, suntem contectați la curent, avem poate și oameni care sunt formați în acest domeniu, dar dacă mă gândesc că o tablă inteligentă va ajunge și la o școală din vârf de munte, ce mare realizare este aceasta, dacă școala respectivă are mai degrabă nevoie de toalete sau de profesori pentru toate disciplinele, cunoscut fiind faptul că în mediul rural, cel puțin, încă există resursă umană necalificată?

Infrastructura este prima la care trebuie să ne uităm. Inclusiv școlile de top au nevoie de reparații. Cred că, întâi și întâi, trebuie să creăm spațiile, apoi trebuie să selectăm cu atenție resursa umană și apoi să vedem care sunt mijloacele pe care resursa umană, bine pregătită, conștientă și conștiincioasă, trebuie să le folosească pentru educarea copiilor.

”Niciodată nu ne-a întrebat vreun ministru cam cum ar trebui făcute lucrurile”

Ați găsit vreodată la Ministerul Educației, în persoana ministrului, un intelocutor pentru a discuta aceste probleme?

Am ajuns o singură dată la un ministru pentru o problemă de buget și aceea a fost o întâlnire scurtă și punctuală. Niciodată nu cred că ne-a întrebat pe noi, directorii, vreun ministru cam cum ar trebui făcute lucrurile. Poate că ei au mai degrabă discuții cu Inspectoratul, Inspectoratul mai are din când în când discuții cu noi, însă, știți, cred că se diluează ideile care pornesc de jos până ajung la decidenți si se transformă în altceva, de vreme ce nimic nu se întâmplă din ceea ce spunem noi.

Adevărat, este greu ca ministrul să aibă discuții cu toți directorii de școli. Dar măcar cei care semnalează, întâmpină probleme să aibă acces, să meargă, să discute…

Nici nu cred că-și dorește cineva acolo sus să dea cu nasul de tot felul de probleme de care ne lovim noi.

Atunci de ce este acolo?

Pentru a gestiona la nivel mare un buget pe care îl are Educația, un buget mic, acceptat așa mic de fiecare ministru în parte. Cred că au fost doar doi miniștri care și-au dat demisia din motiv de buget, pentru că nu s-au alocat banii necesari. Unul dintre ei este ministrul Miclea.

”Bugetul per capita este calculat greșit”

Ceilalți au acceptat această situație. Oamenii care lucrează în minister nu prea mai au legătură cu școlile, lucrează acolo fără să vadă ce se întâmplă efectiv în școală… Gestionează banii aceia, de sus, doar printr-o împărțire pur și simplu către inspectorate. Inspectoratele, la rândul lor, transmit niște nevoi ale școlilor așa cum le primesc din niște centralizări, uneori formale, pe care le cer școlilor. Cer aceeași informație în multe feluri, o transmit nu știm cui și  nici nu știm de ce pentru că, în urma acestor informații, nu se întâmplă și nu se schimbă de fapt nimic.

Părerea mea este că inclusiv bugetul acesta per capita este calculat greșit, prost, dacă este calculat în vreun fel. Pentru că, așa cum îl avem noi în acest moment, pare că a fost calculat în felul următor: învățământul are acești bani și atâți elevi, deci, acești bani împărțiți la numărul de elevi reprezintă costul standard.

Cred că un astfel de calcul se face, pentru că nu se acoperă nevoile unei școli cu costul acesta standard. Este un calcul greșit. El trebuie să răspundă unor nevoi, să acopere niște cheltuieli necesare într-un an de activitate al unei școli. Noi nu consumăm doar un top de hârtie în trei luni. Avem nevoie de resurse, de înnoire a acestor resurse ori asta nu se întâmplă din costul standard pentru că nu se poate, este insuficient.

”Învățământul românesc nu este predictibil. Legislația se schimbă încontinuu, regulile nu sunt foarte clare”

Dincolo de resursa financiară, de buget, ce alte probleme vedeți dvs. în școala românească? Ce ați schimba?

Probabil că aș elimina cu totul politica din învățământ pentru că nu o să meargă niciodată ceva. Învățământul românesc nu este predictibil. Este nefiresc pentru elevi, părinți și profesori să nu știe exact cum se petrece un an școlar.  În mod normal, ar trebui să avem anul planificat, cu absolut toate acțiunile lui, de la 1 septembrie când începe școala, până la 31 august.

Ori, la noi, legislația se schimbă încontinuu. Regulile nu sunt foarte clare, sunt interpretabile și chiar dacă ar fi clare în acest moment, peste două zile nu mai sunt valabile. În cancelarie, cel puțin, există această teamă de schimbare, oamenii, chiar și directorii de școli, probabil că ezită să ia decizii și din acest motiv pentru că nu se știe ce o să se întâmple mâine.

”Fiecare ministru, gândiți-vă că am avut patru miniștri în ultimul an, vine cu câte o idee. Ideea aceasta se transformă într-o lege care modifică o altă lege după care școala a funcționat în acel an școlar. Ori asta nu duce la nimic bun.”

Se încearcă schimbarea curriculei de la un anumit nivel, dar nu există o evaluare a resursei umane calificată pentru așa ceva sau, revin la infrastructură, nu se ține seama dacă infrastructura permite să facem aceste lucruri. Le schimbăm peste noapte, le schimbăm din mers, ori nu cred că așa vom ajunge la ceva stabil.

Nu cred că se pot face strategii sau politici educaționale care să funcționeze pe o generație. Fiecare ministru, gândiți-vă că am avut patru miniștri în ultimul an, vine cu câte o idee. Ideea aceasta se transformă într-o lege care modifică o altă lege după care școala a funcționat în acel an școlar. Ori asta nu duce la nimic bun. Instabilitatea legislativă a dus la instabilitatea resursei umane  calificate, profesorii care erau buni și care pot să facă bine ceva și-au găsit un alt domeniu în care să profeseze.

Către ce au migrat?

Depinde de domeniu. Dacă sunt profesori de informatică, specialiștii IT sunt foarte căutați, dacă sunt profesori de limbi moderne, există locuri de muncă în țările UE în care calificarea lor este apreciată. Dacă sunt profesori de matematică, se pot recalifica ușor în informatică și pot să lucreze într-un domeniu mai bine plătit.

”Există profesori care nu își fac datoria cum trebuie”

Dvs. sunteți profesor de matematică. V-ați gândit să abandonați școala?

Nu, eu nu m-am gândit să abandonez niciodată școala.

Ce vă ține aici?

Probabil că am fost convinsă de la bun început că aceasta este menirea mea și, indiferent de salariul sau condițiile pe care le-am avut într-o școală, am crezut de cuviință că trebuie să-mi fac treaba bine pentru că eu am ales să fiu în locul acela. Nu m-a trimis nimeni cu forța, nu mă ține nimeni cu forța în învățământ, pot să plec dacă chiar consider că vreau și pot să fac altceva mai bine într-un alt loc.

Așa cred că trebuie să gândească fiecare profesor: dacă vrea să meargă la mai bine, este liber să o facă. Dacă a rămas totuși în acest sistem, cu aceste condiții, trebuie să își facă bine treaba și să lupte pentru niște condiții mai bune, dar mai întâi să își facă bine treaba. În acest timp, el trebuie să fie cel căruia nu i se poate reproșa nimic.

În acest moment, nu putem spune că toți profesorii sunt de același calibru pentru că sunt și unii care vin la școală ca la un serviciu obișnuit, de funcționar: semnăm condica și eventual pierdem vremea. Nu vorbesc de școala mea, vorbesc de învățământ în general. Există profesori care nu își fac datoria cum trebuie și de aici tot ce înseamnă blam din exterior. Societatea blamează profesorii din diverse motive, consideră că ei sunt de vină pentru ceea ce se întâmplă.

”Școala face instruire, educația vine mai din spate, vine din familie”

Cineva spunea că și școala e de vină pentru că există astfel de primari. Nu știu, s-ar putea să fie școala de vină că a crescut niște oameni și poate nu i-a dat și valorile în care trebuie să creadă.

Dar eu cred că școala face instruire în primul rând. Educația vine mai din spate, vine din familie și se completează, e adevărat, pe toată perioada vieții, nu numai în școală. Și după ce ai ieșit din școală, tot te mai educi. Și trăiești conectat la prezent și trăiești conectat la valorile pe care cineva ți le-a insuflat.

Cred că de asta ține, nu neapărat o școală pe care cineva a terminat-o este vinovată pentru acțiunile acelui om. Pentru că, până la urmă, vorbim despre oameni, nu despre instituții.

”Ce se poate întâmpla? Să pierd funcția de director?”

Cineva vă felicita, într-un comentariu, la postarea dvs că ați avut ”curajul” să vorbiți despre aceste lucruri. Trebuie să ne fie frică?

Nu are de ce să ne fie frică… Eu nu consider că este un curaj să fac acest lucru pentru că eu spun întotdeauna ce am de spus și în ședințele cu directorii și în întâlnirile cu primarul și în orice întâlnire în care pot să îmi exprim punctul de vedere. Nu sunt întotdeauna invitată să îmi exprim punctul de vedere și atunci doar ascult…

Însă în momentul în care lucrurile pe care dorești să le înfăptuiești sunt – hai să nu spunem batjocorite pentru că este prea mult, nu consider asta – dar sunt luate în bășcălie de parcă ai dori ceva nefiresc, atunci cred că este cazul să reacționez, eventual să-i pârăsc și eu la șefii lor, alegătorii.

Mi s-a atras atenția că este o postare publică. Da, este o postare publică, dar dacă nu am mințit cu nimic, nu văd de ce m-aș feri să postez public sau să vorbesc în public ce am de spus. Lucrurile spuse în postarea mea se pot verifica. Nu cred că este o chestiune de curaj. Cred că ține de fiecare om, de firea fiecăruia, de echilibrul lui interior, de capacitatea lui de a suporta eventuale consecințe. Unii și-au exprimat temerile că ar putea fi nu știu ce repercusiuni.

Ce repercusiuni să fie? Ce se poate întâmpla? Să pierd funcția de director? Și ce dacă? Nu-i nimic, o să vină alt director, funcția o să rămână ocupată de un om. Atâta vreme cât sunt eu în funcție, o să îmi fac treaba așa cum cred eu de cuviință și așa cum este corect față de copiii și de profesorii pe care îi avem în școală.

”Și eu aș vrea să facă mai mult în formă practică, dar unde și cu ce?”

Cum ați vrea să arate școala, liceul dvs?

Aș vrea să arate așa cum a fost ea construită. Mi-ar plăcea să fie o clădire cu toate elementele de arhitectură așa cum a fost proiectată în 1924 de prima femeie arhitect – Virginia Andreescu Haret. Nu se mai poate. Sau poate se poate, dar asta ar însemna ca de sus să existe o voință totală și o dăruire pentru a reconstrui ceea ce s-a stricat în timp.

Aș vrea să avem o sală de festivități frumoasă pentru că încăpătoare este. În acest moment, tavanul de deasupra scenei curge peste copiii care joacă și joacă foarte bine teatru.

Aș vrea să nu am grija cărților care intră în bibliotecă, pentru care nu se alocă bani pentru asta. Aș vrea să avem laboratoare în care să se poată face activitățile practice pentru că părinții, văzând diverse sisteme de educație, compară și se gândesc că unii sunt mai buni sau poate mai eficienți decât noi pentru că pun accent pe partea practică. Da, și eu aș vrea ca elevii să facă mai mult, științele cel puțin, în formă practică, dar unde și cu ce?

”Așa aș vrea să arate: să fie o școală funcțională și atunci când un copil are nevoie de ceva să putem să îi oferim acel ceva.”

Pentru că dacă unei școli, conform spuselor decidenților noștri, nu-i trebuie decât furnituri de birou și materiale de curățenie înseamnă că nu mai încap și substanțe sau aparatură pentru laborator, nu mai încap și materiale cu care să facem diverse sporturi, nu mai încap multe altele. Aș vrea să putem să ne angajăm profesorii, iar atunci când nu se dovedesc buni să putem renunța la ei. Așa aș vrea să arate: să fie o școală funcțională și atunci când un copil are nevoie de ceva să putem să îi oferim acel ceva.

Copiii noștri sunt pregătiți pentru învățământul superior, noi suntem o școală teoretică, iar finalitățile noastre sunt atinse. Cred că și de aici trebuie pornit. O școală trebuie să știe ce anume poate să scoată pe partea cealaltă și să se străduiască să scoată cât mai bine aceste rezultate. Noi asta ne propunem: să scoatem absolvenți care să meargă și să urmeze învățământul superior, ceea ce se întâmplă în procent de 95%.

Aveți și elevi care merg să studieze afară. Ați scris despre un elev acceptat la Oxford…

Da, este primul elev acceptat la Oxford. Așteptăm cu nerăbdare rezultatele, vin acum la mijloc de ianuarie. Însă sunt foarte mulți copii care studiază în Marea Britanie, în Olanda, în Germania, în Elveția, în Statele Unite.

”La noi, nimeni nu-l întreabă pe student dacă a priceput ceva de acolo…”

Foarte mulți aleg să nu urmeze o facultate în România și să meargă în străinătate…

Pentru că și sistemul superior de învățământ este diferit. Este mare diferență între accentul pe care îl pun cei din afară din învățământul superior pe bunăstarea studentului, pe eficiența lui, pe ceea ce învață și nu pe numărul de ore petrecut în școală. Comparând niște studenți de anul II, să spunem, într-o facultate tehnică, în afara României, studenții aceia au 15 ore de curs și restul studiu individual, în timp ce în Politehnica noastră au 30 de ore sau peste 30 de ore distribuite în cinci zile pe săptămână.

Apoi, studentul din afară este întotdeauna întrebat cum s-a descurcat, ce a făcut acolo, tema aceea a mers sau nu a mers. Nu se poate ca un student din afară să termine un modul, un curs fără ca lucrurile să îi fie foarte clare.

În timp ce la noi, studentul român primește informație pe care o dă înapoi la examenul din sesiune. Nimeni nu-l întreabă dacă a priceput ceva de acolo sau dacă are nevoie de ceva să înțeleagă mai bine. Nimeni nu se uită la studenți pe parcursul unui semestru. Toți ne uităm la ei în sesiune și vedem dacă a reușit să treacă un examen sau nu a reușit. De ce a reușit sau nu a reușit, mai puțin interesează pe cineva.

Ori dincolo este cu totul și cu totul altceva. Sunt lucruri atât de simple care se pot face și la noi și care țin doar de deciziile celor mai mari. Acolo un seminar, un tutorial se face cu un student, cu 2 sau cu 3. La noi, seminar înseamnă cu toată grupa, un seminar clasic, fără neapărat studiu individual sau acel studiu verificat din când în când de cineva avizat.

”Evaluările din gimnaziu nu sunt întotdeauna foarte corecte”

Revenind la liceu și gimnaziu, credeți că programa școlară este prea stufoasă, numărul de ore este prea mare?

Da, cred că numărul de ore este cam mare. Cred că trebuie să definim foarte bine finalitățile, adică ce vrem să știe copilul după opt ani de școală, după zece ani de școală și să ne asigurăm că știe acele lucruri, că are acele competențe sau abilități. Pentru că notele pe care le au copiii în gimnaziu și cu care vin la liceu nu reflectă întotdeauna ceea ce știu. Grav este că aceste medii din gimnaziu contează la calcularea mediei de admitere.

Eu știu foarte bine că aceste evaluări nu sunt întotdeauna foarte corecte pentru că noi primim copii în clasa a IX-a, cu medii foarte mari, și atunci nu avem niciun motiv să îi considerăm de alt nivel decât acela al mediilor cu care au venit.

”Notele pe care le au copiii în gimnaziu și cu care vin la liceu nu reflectă întotdeauna ceea ce știu. Grav este că aceste medii din gimnaziu contează la calcularea mediei de admitere.”

Noi îi considerăm foarte buni, unii dintre ei sunt foarte buni,  dar există și unii care nu cred că și-au meritat acele medii. Aceste anomalii se reflectă în notele de la testele predictive. Trece o vară între examenul de capacitate și testul predictiv din clasa a IX-a. Nu se poate ca într-o vară un copil să uite tot. Testul predictiv în clasa a IX-a, la Matematică, este din materia studiată în gimnaziu. Adică ar trebui să aibă aceleași rezultate ca la examenul de Evaluare Națională. Și nu sunt aceleași.

Asta înseamnă că lucrurile pe care le-au învățat ei ori sunt prea puține ori le-au învățat superficial și atunci au fost niște lucruri învățate mecanic pe care le-au redat la examenul acela și pe care le-au uitat imediat după.

Aceștia nu sunt copii valoroși, sunt copii care au pierdut vremea în gimnaziu și nu au abilitățile cu care ar trebui să vină la liceu. Mulți dintre ei au un șoc. Trecerea aceasta de la gimnaziu la liceu necesită o adaptare. Cei care au avut bază și au fost bine pregătiți în gimnaziu se adaptează ușor, la mijlocul primului semestru sunt adaptați deja și știu exact ce au de făcut, în timp ce alții au acest proces de adaptare mai lung, un an sau chiar mai mult. Și sunt și unii care nu rezistă și pleacă după clasa a IX-a în alte părți pentru că li se pare prea greu.

”Admiterea computerizată are un defect major”

Ați susține mai degrabă revenirea la examen de admitere în liceu?

Aș susține examenul de admitere, acela de intrare în liceu pentru că am văzut acum în presă că se vehiculează ideea examenului dintre a X-a și a XI-a…

Este o propunere lansată de ministrul Educației…

Este o idee a dnei ministru pornită de la ideea că sunt niște lucruri care merg și trebuie să le lăsăm așa. Lucrurile care merg și pe care le-am văzut menționate într-un interviu pe care dna ministru l-a acordat erau admiterea computerizată, spunea dumneaei că funcționează și funcționează bine, și bacalaureatul.

Din punctul meu de vedere, admiterea computerizată are un defect major, acela de a distribui în licee și copii care nu au luat 5 la Evaluarea Națională. Copiii aceia distribuiți în licee formează acel procent mare de elevi absolvenți de liceu care nu iau Bacalaureatul. Evident că nu iau Bacalaureatul pentru că ei nu au trecut nici examenul de Evaluare Națională. Ei nu pot lua examenul, ei nu sunt făcuți pentru o școală atât de înaltă, pentru studiul dus pe această programă de liceu, indiferent de profilul pe care îl urmează copilul acela.

”Ipocrizia se împrăștie la toate nivelurile”

Nu cred că este în regulă să ducem toți copiii la liceu și să îi obligăm să termine cu un astfel de examen de Bacalaureat. Pentru că Bacalaureatul trebuie să vizeze niște competențe pe care acești copii nu sunt în stare să le capete în timpul celor patru ani de liceu. Ori ei dovedesc de la intrarea în liceu că nu au avut premisele necesare pentru a urma cei patru ani de liceu. Și atunci nu cred că este bine făcut.

Dacă păstrăm admiterea în liceu, ea poate funcționa doar pentru cei care au luat note peste 5. Și licee ar putea să se numească doar cele care au înscriși copiii care au luat cel puțin această notă la Evaluarea națională.

”Copiii aceia distribuiți în licee formează acel procent mare de elevi absolvenți de liceu care nu iau Bacalaureatul. Evident că nu iau Bacalaureatul pentru că ei nu au trecut nici examenul de Evaluare Națională.”

Ceilalți copii poate nu sunt făcuți pentru școală, dar cu siguranță sunt făcuți să urmeze niște meserii. Și atunci, cred eu, ar trebui să îi învățăm să facă ceva, să îi învățăm să se comporte în societate și să învețe să practice o meserie bine. Pentru că este nevoie de oameni buni în toate domeniile.

Nu trebuie ca toți să facă o facultate. În România ultimilor ani există ideea că trebuie neapărat să ajungem la o facultate, nu contează care, că trebuie să avem o hârtie la mână că am făcut studii superioare.

Asta vine și dintr-o  ipocrizie pe care o avem în sistemul legislativ – foarte multe posturi necesită, după legile în vigoare, studii superioare. Și nu înțeleg de ce. Sunt posturi în care oameni foarte buni ar putea să facă treabă foarte bună fără a avea studii superioare. Vorbesc de secretariat, de administrator de patrimoniu, de oameni care se ocupă de administrare în general sau de meserii de lucrători efectiv care nu trebuie să fie cu studii superioare.

Dacă pentru un post de secretar mi se cere să am studii superioare, mă duc și fac o facultate. Îmi place să fac treaba asta, sunt făcut să fac treaba asta, am făcut munca asta o perioadă și mă descurc foarte  bine și știu să o fac foarte bine, dar am nevoie de studii superioare. Și atunci mă duc să fac o facultate… fie ea și formal. Nu este în regulă. Asta e o altă ipocrizie și ipocrizia se împrăștie la toate nivelurile.

Citește și 

• O nouă propunere a ministrului Educației: evaluare intermediară pentru elevii de liceu
• Ecaterina Andronescu: ”Să declanşăm examen de admitere în liceu mi se pare absolut de neacceptat”
• Reducerea ”din pix” a numărului de ore, contestată de Iohannis. Legea, retrimisă în Parlament

Citește și 

• Biblioteca școlii, reamenajată de elevi: ”Este cu adevărat cea mai frumoasă sală din școală!”
• Colegiul ”Spiru Haret”. Clasa în care orele se țin altfel: ”Elevii sunt mai relaxați, discuțiile mai naturale”
• Anticafeneaua din școală. Un loc fain unde elevii și profesorii se întâlnesc la un ceai și dezbat idei
• Happy Bathrooms, proiectul ambițios al unor elevi din București. Cum au schimbat copiii spațiile din școală