Părintele unui elev de clasa a VI-a: Revizuiți luarea în considerare a mediei din gimnaziu la Evaluarea Națională

0

Proiectul ”România educată”, lansat în dezbatere publică de președintele Klaus Iohannis, a stârnit numeroase reacții pro și contra. Pe pagina de Facebook dedicată proiectului, părinții și nu numai vin cu sugestii și propuneri de modificare a propunerilor, însă sunt și mulți care își exprimă neîncrederea în reușita demersului ori critică ideile de reformă a sistemului de învățământ din România, expuse în proiect.

Iată câteva dintre aceste comentarii:

  • Vă scriu în prima mea calitate, aceea de părinte al unui elev de clasa a VI-a, cu rugămintea și sugestia de a revizui hotărârea referitoare la luarea în considerare a mediei din gimnaziu, la Evaluarea Națională. Știți la fel de bine ca noi toți despre practica cadourilor din școli, practică ce nu a încetat și care a fost mult impulsionată de faptul că la examenul din clasă a VIII-a media din generală contează. Prin această decizie s-a încurajat notarea incorectă, de multe ori la presiunea sau dorința părinților ca notele să fie unele mari, astfel încât copiii să fie ajutați la media finală și implicit la Evaluare. Adoptând această decizie nu se face altceva decât se încurajează aspectele care nu sunt deloc deontologice în învățământul românesc, conturarea unei false evaluări a copilului și alienarea de la drumul drept pe care această reformă trebuie să pășească.
  • Câteva din sugestiile mele privind educația tinerilor sunt următoarele:

Educatie civica: tinerii trebuie sa stie cum sa caute informatii despre diversele institutii publice, indiferent in ce stat locuiesc. Folosirea Google in acest scop, diferentierea intre informatii valide si mituri apropo de rezultatele cautarii Google. Intelegerea functionarii Statului (diferentierea puterilor in stat, importanta votului etc.)

Educatie legala: tinerii trebuie sa-si cunoasca drepturile, valabile la nivel global. Absolut toti cetatenii ar trebui sa stie care sunt Drepturile Omului si unde pot face reclamatii in cazul in care acestea sunt incalcate. Marile economii ale lumii si Dreptul care se aplica (roman sau anglo-saxon) – care sunt diferentele privind practica in instantele din zilele noastre.

Educatie financiara: probabil cea mai buna lectura in acest sens e cartea „Tata bogat, tata sarac” pe care personal as transforma-o in lectura obligatorie in scoli; urmarirea propriilor venituri si cheltuieli; invatarea termenilor de baza din domeniul financiar.

Educatie antreprenoriala: educarea privind organizatiile si institutiile care vin in sprijinul antreprenorilor.

Educatie IT: mituri si realitate in cautarile Google, frauda in mediul virtual, „coding” la nivel incepator, mediu si avansat.

  • Sper doar sa nu ramana inca un proiect pe hartie. Si mai sper ca, raspunsul la intrebarea „Ce-ai facut azi la scoala?” sa nu mai fie aproape mereu „Nimic interesant, m-am plictisit.”
  • Ne dorim că profesorii să facă din nou carte cu elevii, să nu mai trebuiască ore particulare. Au devenit adevărate capuseli care își trag elevi acasă, iar la școală nimic.
  • Din cate am citit din proiect, nu vad o schimbare atat de importanta pentru educație. E cam aceeasi mărie cu o alta pălărie. Parti ale acestui proiect au mai fost puse în practică in anii trecuti. Schimbarea reală ar trebui să vină de jos in sus. Adică, resursele educaționale, nr de elevi mai mic, conținuturile sa fie cu adevarat reduse, etc. Altfel, nu vom face nici o reformă în următorii ani. Sigur nu, din pacate!
  • Cea mai grava problema a Romaniei, este depopularea. Daca zilnic pleaca din Romania aproximativ 300 de tineri. Prioritatea ar trebui sa fie stoparea exodului si incurajarea familiei. Inclusiv prin educatie se poate incuraja familia.
  • Cei mai mulți dintre ei au ajuns la licee bune din București, prin frauda!! La “meditații” anumiți profesori ii învață cum sa copieze, cum sa fraudeze și cum sa primească de la ei rezolvarile subiectelor, in complicitate cu profesorii supraveghetori. Copiii care au lipsit de la ore sau care nu au scos o vorba in timpul gimnaziului au luat note de 10 sau 9.50 la matematica. Era musai sa ajungă la liceul la care sa poată cerși sau cumpara note încă 4 ani și care sa le garanteze și reusita la bac.
  • Vorbiti vorbe! Da’ cu popii din scoli ce faceti??? Voi faceti educatie cu biserica in scoala? Va faceti ca nu vedeti ca biserica calareste scoala? Gheseftul popo-politic a obtinut ce-a dorit…cohortele de analfabeti!

Citește și 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.