Crăciunul la țară. Seara în care copiii din sat ies la colindat: ”Hei, bună seara la Ajun…”

0

În seara de 23 decembrie, satul se animă. Pustiu în restul serilor de iarnă, acum prinde viață: cete-cete de copii o iau din casă-n casă la colindat, înarmați cu pungi, sacoșe, traiste de pe vremea bunicii. Porțile sunt larg deschise, gospodinele și-au pregătit coșnițele cu covrigi, biscuiți, mere și bobârnaci, un soi de pită sau colac cum îi zice la noi.

Tradiția încă se păstrează la țară. Au Internet, calculatoare și telefoane mobile, dar Crăciunul și seara de colind sunt speciale pentru copii. ”E seara lor. Dacă acum nu se bucură, atunci când”, spune mama unui copilaș care își anunță prietenii ca ”la 17.30 fix” să fie în fața porții pentru a pleca la colindat.


Sunt acasă în satul meu natal din Teleorman. Femeile sunt gata să își primească colindătorii, deși știu că, la ”Bolindeți”, ”nu mai vin copiii ca altădată”. Atunci, curțile răsunau continuu de cântecul copiilor. Eram mulți și extrem de bucuroși când ne vedeam cu traista plină de biscuiți pe care, săptămâni de zile, aveam să îi savurăm, dimineață de dimineață, înmuiați în ceaiul îndulcit. Rar vedeam câte un covrig și atunci ne simțeam în al nouălea cer. Acum sunt de toate, zice o bunică, bani să ai…

Cum începe să se întunece, auzi primele strigăte. ”Hei, bună seara la Ajun/Că e mâine Moș Crăciun/Într-un ceas bun/ Trei-Trei!” sau ”Cinci-cinci!” sau ”Nouă-nouă!” Prichindei de 2-3 ani, copii mai mari sau mai mici, adolescenți, cum termină uratul, îți întind plasa, unul câte unul, să le pui merindele.

”Voi sunteți din sat? Dar tu al cui ești?” ”Al lu’ Florea Marin, dintr-ai lu’ Babarez”. ”Eu nu sunt de aici. Trăiesc în Anglia, dar mie nu îmi place acolo pentru că plouă tot timpul. Vin mereu în vacanță la bunici, aici în România, și vara și iarna. Îmi place mai mult aici”, spune vesel Andrei, un copil de 9 ani.

Costi vede că îi întind o prăjiturică. Ochii i se fac mari și nu vrea cu niciun chip să o pună în plasă. ”Când primește o prăjitură, o mănâncă imediat. N-ai ce-i face”, îl scuză mama care însoțește grupul de colindători.

Este ora 18.30. Cântecul de colind se aude mai rar. Pe stradă, două femei: ”Uite, stăm să vedem dacă mai sunt colindători. Se văd, colo, niște copii, dar gata, ei mai sunt și se termină. Nu mai sunt copii...”

Să veniți și la mine! Uite, ușa este deschisă!”, sunt ademeniți copiii în curte. Și intră bucuroși, cărându-și cu greu sacoșele pline.

”Să știi că eu am primit suc la o casă”, se laudă un copil. ”Iar ăsta mic era să adoarmă pe drum. Abia l-am târât după noi…” ”La anu’, să-ți ies o pungă mai mare, ai înțeles?”, este dojenit un băiețel de unul mai mare.

În sat, se așterne liniștea. Porțile sunt încuiate, copiii în case își golesc sacoșele și se întrec care a primit mai mult și mai bun.  ”Gata și anul ăsta. Acum, îi așteptăm la anul, câți or mai veni…” Și tot cu mere, covrigi și bobârnaci calzi și cu speranța că cei răspândiți în colțurile lumii vor veni măcar de Crăciun acasă și își vor duce copiii la ”Bolindeți”.

Citește și Cea mai lungă scrisoare pentru Moș Crăciun, scrisă de elevii unei școli din Buzău

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.