Ministrul Educaţiei: „Este greu să vii în faţa elevilor dacă eşti tu un profesor de nota 5”

0
Foto> facebook.com/pg/www.edu.ro

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că trebuie găsită „o formulă” în aşa fel încât cei care nu promovează examenul de titularizare să nu mai fie acceptaţi în sistemul de învăţământ, „nici măcar suplinitori”, scrie Agerpres.

„Este greu să vii în faţa elevilor dacă eşti tu un profesor de nota 5. Şi, de aceea, probabil că vom găsi o formulă în aşa fel încât cei care nu promovează examenul de titularizare să nu mai poată fi cuprinşi în învăţământ nici măcar suplinitori”, a spus Ecaterina Andronescu duminică, la Digi 24.

În acest context, ministrul a subliniat că trebuie luate în considerare şcolile pedagogice, menţionând că pedagogia şi principalele elemente pedagogice „se lipesc mult mai bine” la vârste mai mici.

Totodată, ministrul Educaţiei a vorbit şi despre noua lege a educaţiei, care trebuie trimisă în Parlament până la sfârşitul lunii martie, reamintind că intenţionează să lanseze în dezbatere, la sfârşitul lunii ianuarie, proiectul acesteia.

Potrivit Ecaterinei Andronescu, viitoarea lege a educaţiei trebuie să dea „viziune de dezvoltare” învăţământului, iar elevii trebuie să înveţe să se adapteze la schimbările din viaţa lor.

Ea a făcut referire şi la priorităţile mandatului său de ministru, printre care, dotarea fiecărei clase cu o tablă inteligentă, sau învăţarea predării digitale la ore, proces de formare profesională în care vor intra 55.000 de profesori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.