Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat că salariile profesorilor vor crește de la 1 septembrie 2020. Teodorovici a explicat că, în sectorul de Educaţie, salariul va fi majorat cu ceea ce era prevăzut în legea salarizării pentru 2022, măsura fiind astfel devansată din 2022 în 2020.
”Salariul pentru Educație, pentru personalul didactic, va crește de la 1 septembrie 2020, practic cu ce era obligatoriu să fie dat prin Legea salarizării în 2022”, a spus ministrul.
Măsura va fi cuprinsă într-o Ordonanță de urgență privind ”instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene”. Proiectul Ordonanței de urgență a fost pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor Publice.
În proiect este invocat Acordul încheiat între Guvern și Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ, care stabilește că, ”până la data de 31 decembrie 2018, va fi adoptat un act normativ care să reglementeze aplicarea devansată, în trei etape, a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017”.
Ce prevede proiectul de Ordonanță de urgență
”Art. 55 – După alineatul (4) al articolului 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul conținut:
”(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ, beneficiază
a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranșă de ¼ din diferența dintre salariul de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;
b) începând cu 1 ianuarie 2020 de a doua tranșă de ¼ din diferența dintre salariul de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;
c) începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.”
Bugetul Educației nu va avea 6% din PIB
Ministrul Finanțelor a anunțat și o creștere a bugetului alocat Educației, precizând că există un protocol semnat cu sindicatele din domeniu pentru a majora cu 15% bugetul alocat faţă de cel din anul anterior.
Educația nu va primi însă 6% din PIB, așa cum prevede Legea educației naționale, în proiectul de Ordonanță de urgență specificându-se clar:
”În perioada 2019 -2021 nu se aplică prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Legea educației naționale prevede la articolul 8: ”Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv.”
În Nota de fundamentare a proiectului se arată că ”încă de la aprobarea lor prin Legea nr.1/2011, aplicarea acestor prevederi a fost amânată anual prin acte normative datorită impactului financiar major pe care îl generează”: ” În anul 2019 aplicarea acestor prevederi determină un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare de 39,6 miliarde lei.”
Pe de altă parte, Teodorovici a declarat că în 2019 va continua acordarea de vouchere de vacanţă deoarece a fost o iniţiativă foarte bună. Voucherele se vor acorda pentru întreg sectorul bugetar la un nivel 1.450 de lei.
Nu în ultimul rând, ministrul a anunțat derularea Programului ”gROwth – Investim în copii, investim în viitor” privind susținerea financiară a investițiilor private în construcția, înfiinţarea sau amenajarea de grădinițe olimpice cu profil sportiv.
Citește integral proiectul Ordonanței de Urgență
Citește și Program pe masa Guvernului: Grădinițe olimpice cu profil sportiv, construite cu ajutor de la stat